File nescrise din viaţă...
 Sănătatea e cea mai preţioasă comoară a omului. Dar el înţelege acest lucru numai atunci, când se îmbolnăveşte. Oricum, scrisă ori depănată în memorie, viaţa fiecărui om este demnă de un roman. Depinde cu ce ochi priveşte omul anii trăiţi pe pământ. Ţinutul Herţei a dat medicinii zeci de medici, nemaivorbind de chirurgi, terapeuţi, ginecologi de o înaltă calificare. Propunem cititorilor noştri câteva crâmpeie din viaţa şi activitatea copământeanului nostru, Mircea CIOLAN, medic-urolog.
E originar din satul Târnauca. În anul 1966 absolveşte ŞM Târnauca. Din fragedă copilărie visa să devină medic. După absolvirea şcolii, împreună cu colegii Adam Vasilică, Ananie Dabula, Eugenia Grib, Maria Dominuţa, Aurel Luchian, susţin examenele de admitere la Institutul de Medicină din Chişinău. Mircea Ciolan se înscrie la facultatea generală.
La institut a studiat la catedra militară, obţinând gradul de locotenent. Doi ani îşi face serviciul militar în oraşul Belgorod-Dnestrovsk (Cetatea Albă), în calitate de medic militar.
Aşa i-a fost, probabil, soarta, că din anul 1972, rămâne cu serviciul în oraşul Belgorod-Dnestrovsk.
Pe parcursul a 28 de ani a fost medic-şef în patru raioane sudice: Tatarbunar, Arţiz, Sarata, Tarutino şi, desigur, Belgorod-Dnestrovsk.
După cum mi-a mărturisit domnul Mircea, perioada post-operaţională a pacientului constituie tocmai criza cea mare prin care trece el, cere responsabilitate deosebită din partea medicului-urolog, pentru că anume acum maladia ar putea să ia întorsături neprevăzute pentru viaţa bolnavului.
Iar acest bolnav sau bolnavă, se întâmplă să fie un copil sau o bătrână, transportaţi în stare gravă dintr-un sat. În acest caz, medicul Mircea Ciolan trebuie să dea dovadă de voinţă fermă, sânge rece, răbdare nespusă, spre a culege fir cu fir informaţia necesară de la pacient, dacă acesta o mai poate da: cum de s-a întâmplat, ce s-a întâmplat, de câte zile durează nenorocirea.
Iar dacă îl întreb pe domnul Mircea, la câte asemenea cazuri de extremă gravitate a situaţiei pacienţilor săi a trebuit să facă faţă pe parcursul anilor de doctorie, ochii săi limpezi aruncă reflexe dure de oţel, trădând o fire dintr-o bucată şi o voinţă fermă.
- Fiecare bolnav, zice domnul Mircea, are orizontul său, temperamentul său, imunitatea sa, care-l face să reziste mai uşor sau mai greu la durere. Pe un bolnav trebuie să-l iai cu gluma, pe altul - cu blândeţea şi vorba bună, să-l ajuţi să-şi biruie frica, spaima cutremurătoare...
Un medic bun trebuie să aibă cunoştinţe vaste, orizont enciclopedic, un suflet mare, generos, care să-l facă să nu dea uitării jurământul lui Hipocrate, cum, din păcate, se mai întâlnesc în zilele noastre medici necalificaţi.
În anul 2001 domnul Mircea s-a pensionat. A trecut la activitate profesională privată. În prezent se ocupă cu urologia mică. Are o fiică pe nume Tatiana, îşi face serviciul la Universitatea de Stat din Odesa.
În luna aprilie anul curent şi-a vizitat baştina natală, s-a întâlnit cu foştii colegi şi prieteni de cândva: Nicolae Aluchi, Constantin Pavalachi, Nicolae Peligaci, Nicolae Racu, Mihai Teodorescu, Maria Petraru, Valeria Crihan.
A vizitat Spitalul din Herţa, Secţia raională de cultură, primăria oraşului Herţa, Administraţia Raională de Stat.
S-a întâlnit cu domnul Aurel Ţântari, medic-şef la Spitalul raional, Ion Cibotaru, şeful Secţiei raionale de cultură şi turism, Vasile Scripcaru, primarul oraşului Herţa.
După cum mi-a mărturisit dumnealui, tot timpul a preţuit oraşul Herţa – o localitate cu vechi tradiţii româneşti. Concluzia ce se iscă de aici: ferice de oamenii care şi-au găsit prin muncă şi osârdie rostul lor printre ceilalţi oameni luminaţi în sânul unui popor.
Aşa e şi medicul Mircea Ciolan, o personalitate rară în ţinutul Herţei.
Viorel GHIBA
În imagine: medicul Mircea Ciolan (al doilea din stânga) împreună cu prietenii herţeni.
|
