Ridicaţi în miez de noapte,
Întunericul să ştie
Numai de durerea voastră,
Coborâtă peste glie.
 
Încărcaţi în eşaloane
Fără apă şi lumină,
Fără pâine, cu cruzime
Scoşi din mândra Bucovină.
 
Şi mureau pe drum copiii,
Ochii mamelor s-au stins
De atâta suferinţă,
De atâta jalnic plâns.
 
Cale lungă, fără stele,
Oameni fără viitor
Duşi cu miile în fundul
Stepelor, taigalelor.
 
Şi rămas-au toţi acolo
Vinovaţii fără vină,
Să-şi trăiască chinul veşnic,
Dragă Patrie Română!

Suflarea Nordului pătrunde în sânge,
A iernii durată îi înfioară,
Cerul de gheaţă trezeşte în inimi
Dorul de casă, dorul de vară.
 
Nopţile negre-s fără sfârşit,
Calea Lactee coboară în lume,
Fiare năprasnice ies din hăţişuri
Ca să ucidă destine şi nume.
 
Pământul durerii zace de veacuri,
Crivăţul veşnic veşnic îl bate,
Duce spre Patrie vântul, pribeagul,
Chinul românilor din cazemate.
Departe de vatră urmaşii lui Ştefan
Cu Biblia sfântă în suflete mor,
Bolnavi şi flămânzi, vinovaţi fără vină,
Dormi-vor creştinii în gropile lor.
 
Morminte orfane plâng azi în glia
Străină ca Ţara părinţilor mei,
Martirii trăi-vor în noi şi în doine,
În dragostea mare, lăsată de ei.

În jur doar taigaua şi gerul cumplit,
Durerea trăieşte-n românul martir
Şi urlă sălbatic lupul flămând,
Şi plânge Vasile-n "Pohod na Sibir”.
 
În jur doar cerberii cu semne pe frunte,
Călăii lui Coba cu moartea la brâu
Şi pleacă spre lumea umbrelor mute
Bunicul şi tata, şi ultimul fiu.
 
În jur doar taigaua şi sârma ghimpată,
Zăpada acoperă tristul pământ,
Urmaşii lui Lenin cu scutul şi spada
Transformă pădurea în veşnic mormânt.

Iertaţi-ne pentru faptul
Că Prutul plânge
Şi glia străbună
Veşnic suspină.
Iertaţi-ne pentru faptul
Că plecat-aţi departe
Şi Ţara de Sus
E iarăşi străină.

Iertaţi-ne pentru faptul
Că Siberia-i grea,
Gerurile-s mari
Şi foamea e crudă.
Iertaţi-ne pentru faptul
Că nu v-aţi întors
Şi Patria-Mamă
Astăzi vă uită.

Iertaţi-ne pentru faptul
Că sunteţi părăsiţi
Şi noaptea trădării
Mult v-a durut.
Iertaţi-ne pentru faptul
Că-n secolul nostru
Neamul lui Ştefan
Rămâne vândut.
Petru GRIOR

Casa mea de sub pădure,
La o margine de sat,
În ogradă nimeni nu e
Stă cireşu-ngândurat.

Patru brazi la poartă-aşteaptă,
În livadă la pârlaz,
Poate vine mama mâine,
Poate vine tata azi.

Doar ţăruşii se-nconvoaie
Şi nuielele tânjesc,
Zilele ne sunt cu ploaie,
Nopţile ne-mbătrânesc.

Şi la crucea din pădure
Vin ostaşi din patruzeci,
În istorie nu încap
Satele distruse-ntregi.

Doamne, adună-ne acasă,
Lasă-ne în cimitir,
Că avem destule oase
În Peciora, la Sibir...