Joi, 25.04.2024, 11:22
Principală | Înregistrare | Logare Bine aţi venit Vizitator | RSS
Formularul pentru autentificare
Vkontakte
Мы в Контакте
Calendar
«  Iulie 2012  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031
Arhiva materialelor
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 151
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Principală » 2012 » Iulie » 20 » Interviu la zi
    12:04
    Interviu la zi
    Crescătorii de animale vor primi compensaţii
    La 25 iunie a intrat în vigoare Dispoziţia Cabinetului de Miniştri al Ucrainei „Cu privire la introducerea amendamentelor la Regulamentul folosirii sumelor taxei pe valoare adăugată achitată de întreprinderile de prelucrare în fondul special al Bugetului de stat”. Această dispoziţie prevede plătirea ajutoarelor pentru creşterea vitelor mari cornute. Pentru explicaţii cu privire la ordinea de acordare a compensaţiilor şi suma acestui ajutor de stat ne-am adresat doamnei Emilia MATEI, prim-locţiitor al şefului Administraţiei Raionale de Stat Herţa.

    - Dispoziţia despre care vorbim prevede şi sumele ce se vor acorda pentru viţeii crescuţi în gospodăriile ţărăneşti. Care sunt aceste sume şi de ce factor depind ele?
    - Mai întâi aş vrea să menţionez că acest program face parte din iniţiativele sociale ale Preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovyci, şi este orientat spre susţinerea materială a crescătorilor de animale. Despre sumele ce se vor acorda prin Dispoziţie – e prevăzut ca gospodarul să primească ajutor de la stat în sumă de 250 grivne pentru fiecare viţel între trei şi şase luni, 600 grivne pentru viţei între şase şi nouă luni şi câte 750 grivne pentru viţeii între nouă luni şi un an. Prin această dispoziţie s-a introdus amendamentul ce prevede acordarea a câte o mie de grivne pentru viţeii între un an şi 15 luni.
    - Care este procedura de depunere a actelor pentru obţinerea acestor compensaţii?
    - Gospodarul până la data de întâi a lunii următoare şi până la 1 decembrie 2012 depune la primărie o cerere după care se fac însemnările în cartea de evidenţă după forma aprobată de Ministerul Politicii Agrare din Ucraina. Baza includerii în cartea de date despre existenţa viţeilor în gospodărie sunt însemnările din cartea de gospodărie, care este completată de Consiliul sătesc. Consiliile săteşti pe baza cărţii de evidenţă în fiecare lună până la data de cinci a fiecărei luni şi până la data de 5 decembrie înaintează actele la Direcţia de dezvoltare agro-industrială din cadrul ARS Herţa.
    - Cu alte cuvinte, gospodarii se pot adresa la primării…
    - Aşa este. Primarii localităţilor dispun de toată informaţia cu privire la acordarea acestor compensaţii şi locuitorii raionului pot să se adreseze la consiliile săteşti, unde vor primi îndrumările referitoare la actele de care au nevoie.
    - Pe mulţi dintre gospodarii din raion îi interesează dacă vor fi plătite în realitate aceste compensaţii.
    - Pot să afirm cu încredere că toţi cei care vor înainta actele necesare vor primi compensaţiile în cel mai scurt timp, deoarece mijloacele financiare sunt prevăzute deja în Bugetul de stat.
    - Vă mulţumim.
    Pentru confirmare: Adrian MEDVEDI
    Vizualizări: 655 | Adăugat de: Herta | Rating: 5.0/2
    Total comentarii : 0
    Prenume *:
    Email *:
    Cod *:
    Copyright MyCorp © 2024
    Creaţi un website gratuit prin uCoz