Simion GOCIU,
scriitor, redactor-şef al „Gazetei de Herţa”
între anii 1992-1995.
LA SORGINTE
De la primul abonat la „Gazeta de Herța” și până la ultimul din acest an au trecut două decenii. Mi-a fost dat norocul să fiu de față, când un herțean, în prezența mea, a achitat plata de abonament pentru anul 1993. S-a întâmplat acest lucru în dimineața zilei, când m-am prezentat la centrul raional de telecomunicații să aduc la cunoștință că de la Kiev am primit indicele „Gazetei de Herța” și putem anunța oficial lansarea campaniei de abonare. Cât am discutat cu doamna Maria Țară, contabilă la Centrul raional de telecomunicații (mai târziu dumneaei devenise, după doamna Aurica Fodorea, contabila noastră), Lenuța Pantea a și eliberat prima chitanță herțeanului Costică Gorei, care devenise capul listei de abonați pe anul 1993 în număr de 2.337 de persoane.
Dar până la acest moment festiv am avut de orânduit câteva lucruri de primă importanță pentru mine și pentru colectivul de redacție pe care urma să-l pun pe picioare. Deoarece am fost lipsit tot timpul de morbul carierismului, am acceptat cu greu propunerea de a lansa o publicație raională. Pe atunci colectivul de la „Zorile Bucovinei” trăia o perioadă de reducere a statelor și cineva trebuia să cadă sub secure. Mi se păruse că acesta ar fi posibil să fiu eu și când regretatul Ion Chilaru m-a chemat în biroul său să-mi propună afacerea cu ziarul, am protestat cu vehemență, amintindu-i că au trecut timpurile când la un semnal al securității zburau capete nevinovate, devenind și eu o jertfă a ei când, în regretatul an 1973, am părăsit redacția „Zorilor...” pentru o perioadă de 12 ani. Replica pe care am primit-o atunci a fost din partea domnului Ilie Avasiloaie, șeful ARS, care participa la discuția noastră:
— Și cine crezi că ar trebui să facă acest lucru în locul unui om din părțile locului?
N-am răspuns nimic.
Peste câteva zile iar mă pomenesc chemat în biroul șefului. Am avut o discuție îndelungată, care s-a încheiat în felul următor:
— Acceptă propunerea, te rog, peste un timp oarecare am să-ți spun de ce insist atât de tare. Nu refuza.
Am căzut de acord și prin luna octombrie a anului 1992 am întocmit statutul publicației raionale, statutul redacției, am înregistrat documentele necesare, am elaborat programul de lucru, pe care l-am prezentat la o sesiune a Consiliului Raional de deputați și publicat în primul număr al „Gazetei de Herța” pentru a aduce la cunoștința populației că ziarul plătit din bugetul raionului va apăra interesele tuturor locuitorilor.
Imediat după sesiune, printr-o dispoziție semnată de Ilie Avasiloaie, șef al ARS Herța, devin redactorul-șef al noii publicații, întocmesc schema statelor, elaborez devizul estimativ de cheltuieli, caut persoane, pe care să le angajez. Primul s-a dovedit a fi Vasile Bâcu, căruia i-am propus postul de secretar responsabil. Oricum, mă descurcam bine în toate problemele unei redacții de ziar, dar, recunosc cinstit, habar nu aveam cum se întocmește o machetă, cum se mânuiește o riglă tipografică pentru calcularea pătraților. Imediat după aceasta, am început să caut un contabil fără de care nu puteam deschide contul bancar și începe activitatea financiară. N-am găsit pe nimeni. Toți îmi spuneau că nu-și pot închipui cum ar fi munca de contabil la o redacție. În cele din urmă, mi-am luat inima în dinți și m-am apropiat de doamna Aurica Fodorea, contabilă-șefă la Combinatul raional de alimentație publică. Împreună cu Victor Luncașu, directorul combinatului, am convins-o să se angajeze temporar, prin cumul, până voi găsi pe cineva. Tot prin cumul, l-am angajat pe regretatul Gheorghe Frunză. Ceva mai târziu le-am angajat pe doamnele Ana Berciuc și Eugenia Dohotaru-Cimborovici.
Apropo de titlul publicației: cei de la ARS doreau să devină ei nașii, nu se lăsau mai prejos nici cei de la Consiliul Raional, iar când cineva din sală (eram la sesiunea amintită mai sus) a lansat ideea de revenire la istorica „Albină Românească” a lui Gheorghe Asachi, am luat o hotărâre promptă: ”Dacă lucrurile stau așa, voi apela la o tradiție a presei românești, renunțând la varianta redacției și la toate celelalte variante propuse aici: se va numi ”Gazeta de Herța”, în cinstea revenirii la fosta unitate teritorial-administrativă de până la comasarea hrușciovistă din 1962, dar și în cinstea, mai întâi de toate, a istoricului ținut Herța, apărut după răpirea nordului Moldovei de către Imperiul Austro-Ungar.”
Spiritele s-au liniștit, când am promis apariția lunară a unui supliment de cultură, tradiție și istorie cu genericul „Albina Românească”. Pentru a satisface, cu timpul, necesitățile de lectură a copiilor, am lansat un alt supliment lunar: „Prichindelul”, iar pentru a le intra în voie creștinilor, după ce m-am sfătuit cu preoții din raion și cu binecuvântarea lor, și cu sprijinul lor, am lansat al treilea supliment lunar: „Cuvântul preoțesc”.
Să vă amintesc și despre alte câteva lucruri bune. Am readus la baștină numele pictorilor Verona, ați aflat datorită cui a fost electrificată Herța la începutul secolului trecut, acesta fiind Ion Șoneriu, Ambasadorul Ordinului de Malta, pe care l-am cunoscut la venerabila vârstă de 102 ani, curtea căruia se mai păstrează în centrul raional, în vecinătatea curții lui Nicolai-Henri Verona, tatăl lui Paul Verona și fratele lui Artur. Părinții lui Ion Șoneriu își duc somnul de veci în cimitirul din Movila. În „Gazeta de Herța” am lansat publicarea listelor celor deportați de regimul stalinist. Cu anii, inițiativa noastră a fost continuată și de alte publicații românești din regiune. Tot de pe paginile „Gazetei de Herța” ați aflat despre prima cooperativă agricolă și bancă populară organizate din osârdia părintelui Nicolae Sandovici din Târnauca, despre marele bărbat al neamului nostru Vasile Bogrea, la fel din Târnauca, și alte personalități herțene.
De la finele anului 1992 și până în luna martie a anului 1995 m-am aflat în fruntea publicației. La sesiunea din acea lună, când mi-am cerut demisionarea din post, am anunțat corpul de deputați că prerogativa de a alege un alt redactor-şef aparține colectivului de redacție, care vrea să-l vadă în acest post pe Vasile Bâcu. Personal, în acel an, 1995, am lansat revista „Făgurel” pentru copiii români din Ucraina și săptămânalul „Concordia”, redactorul-șef al căruia am fost până la pensionare.
...Înainte de a muri, cam cu vreo lună până la tragicu-i sfârșit, Ion Chilaru, făcându-mi o vizită la domiciliu, mi-a amintit de discuția avută în toamna anului 1992:
—Am vrut să faci școala redactoriei începând cu nivelul „zero”.
Douăzeci de ani au trecut de atunci, timp în care „Gazeta de Herța” a atins vârsta majoratului, continuând să bucure populația raionului cu știri mereu noi despre cei care trăiesc, muncesc și făuresc destinul unei vetre milenare strămoșești.
La mulți ani colectivului de redacție, sănătate și prosperare tuturor herțenilor!
|
