Biserica „Sf. Gheoghe”
din Herţa
Întemeietori. I
Herţa este atestată documentar sub urmaşii lui Alexandru cel Bun, domn al Moldovei  (1400-1432), care a dezvoltat şi consolidat instituţiile ţării, a sprijinit dezvoltarea comerţului, dând privilegii negustorilor străini, a aplanat conflictul dintre biserica moldoveană şi Patriarhia de la Constantinopol și a respins în 1420 primul atac turcesc împotriva Moldovei. Într-un privilegiu comercial din 6 octombrie 1408 se menţionează pentru prima dată, ca importante puncte vamale, târgurile domneşti Cernăuţi, Dorohoi şi Iaşi, astăzi oraşe, care-şi aniversează acum, la început de octombrie 2013, zilele de naştere oficiale.
Urmaşii lui Alexandru cel Bun, voievozii Iliaș şi Ştefan, dăruiesc la 20 decembrie 1437 lui Mihail de la Dorohoi, mare dregător în sfatul domnesc al Moldovei, două selişti şi 48 de sate, cele mai multe fiind în ţinuturile Hotin, Soroca şi Orhei şi doar patru moşii în ţinutul Dorohoi. Între moşiile din ţinutul Dorohoi e menţionat în actul de danie din 20 decembrie 1437 şi "satul lui Herțea, pe Prut, la Iaz şi unde șade Miclouș sub Dumbrava Înaltă”. Din același document, publicat pentru prima dată de istoricul M. Costăchescu în culegerea „Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, mai rezultă că satul lui Herțea este mai vechi cel puțin de la începutul domniei lui Alexandru cel Bun.
După organizarea statului moldovean în prima jumătate a secolului al XIV-lea una din principalele preocupări ale voievozilor a fost zidirea de biserici și mănăstiri ortodoxe cu scopul de a consolida viața religioasă din Moldova și de a opri înaintarea catolicismului în zonă.
Mitropolitul Iosif, pământean, rudă cu Petru Mușat, întemeiază Episcopia de Rădăuți, satul Herța intrând sub raportul vieții religioase sub jurisdicția acestei Episcopii, care avea rolul de a întări viața religioasă în zonă și avea venituri provenite de la clerul de mir și din dările episcopale ce le primea din satele aparținătoare.
Prima biserică din Herța – de altfel ca majoritatea bisericilor ortodoxe din Moldova a fost ridicată din lemn de stejar de locuitorii satului – răzeși în majoritate, adică țărani liberi cu avere proprie. Nu se cunoaște anul când a fost ridicată acea biserică dar în 1798, ajungând în paragină va fi refăcută de localnici care tot atunci o mută din vechiul loc aflat în vale în alt loc pe deal. Sigur este că la 1890 în Herța erau două biserici, biserica mică de lemn de pe deal cu hramul „Sf. Ilie” și o altă biserică nouă, din piatră, cu hramul „Sf. Gheorghe”. În cele două biserici slujeau doi preoți, trei dascăli și trei palamari. Mențiunile prezentate sunt făcute de Nicu Filipescu-Dubău în „Dicționarul geografic al județului Dorohoi” – apărut în anul 1891.
Biserica „Sf. Gheorghe” care astăzi refăcută poartă denumirea de „Sf. Spiridon” – fiind catedrala ortodoxă românească din Herța, a fost zidită între anii 1779 și 1785, fiind sfințită în anul 1785, după pisania – inscripția ce se afla la intrarea în biserică la 1890. Pisania îi menționează și pe cei doi ctitori Ilie Holban și Nicolae Țintă, primul ridicând biserica, iar al doilea, împreună cu numeroasa sa familie de răzeși, dăruind pământul din jurul bisericii. Noua biserică a fost ridicată „în vale”, lângă biserica din lemn strămutată ulterior. Între anii 1785-1798 cele două biserici erau vecine.
Despre neamul Holbăneștilor, ctitori de numeroase biserici și mănăstiri, Nicolae Iorga afirmă că se trage din familia hatmanului Luca Arbore, portar al Sucevei în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1509) – portarul Sucevei fiind în acele timpuri îndepărtate – al doilea om în stat.
Numele adevărat de familie al Holbăneștilor, nume care se menține până la sfârșitul secolului al XVIII-lea era Dămian sau Demiian, Holban – fiind de fapt o poreclă adoptată treptat de întreaga familie.
Porecla vine din verbul latin „holban” care înseamnă a face ochii mari, a se uita la cineva cu ochii măriți de mirare, de curiozitate sau teamă.
Holbăneștii erau mazili, adică țărani privilegiați, urmași ai unor vechi familii boierești, dar destul de bogați, stăpânind părți din satele Stroiești, Becești, Buda, Filipăuți, Culiceni, Mogoșoaia, Sinihău și Hilișeu.
Ilie Holban, ctitorul bisericii de piatră din Herța, era fiul lui Toader Damian Holban și al Paraschivei, iar după moartea tatălui său primește ca moștenire o jumătate din satul Buda – partea de sus, unde va zidi o biserică tot de piatră, cealaltă parte – Buda de Jos, revenindu-i fratelui său mai mare Constantin Holban.
Simțindu-se bătrân și nevolnic, Ilie Holban își întocmește la 2 august 1785 testamentul – diata, mărturisind că „am socotit mai înainte până a nu mă cuprinde sfârșitul vieții mele și până îmi sunt mințile întregi și sănătoase, să fac diată și să dovedesc gândul meu, către moștenitorii mei cei aleși, cu care voiesc să chivernisească ei averea mea mișcătoare și nemișcătoare după petrecerea mea din viață.”
Averea e împărțită celor șapte copii, șase băieți – Gheorghe, Vasili, Toader, Andrei, Ilie și Sava Monahul care s-a călugărit ctitorind mănăstirea Mogoșoaia, parte dreaptă făcându-i și Smarandei, singura lui fată căsătorită cu Vasile Morțun din Budinți.
Tuturor copiilor le rânduiește prin diată moșii, livezi, case, dughene, vii, cai, boi, stupi și bani, dovadă că la moartea sa, în 1795, Ilie Holban – ctitorul, stăpânea o avere destul de mare.
Ajungând să facă parte și fiului său Gheorghe, hotărăste: „Iar fiului meu Gheorghii care a murit la Țarigrad (Constantinopol) iau făcut parte din moșiea, i-am dat niște locuri de casă și de dugheni în târgul Cernăuților, care și eu le am de la părinții mei, fie că sau dus de la mine de acasă fără de voia me și mergând la Țarigrad sau însurat și au murit de ciumă iară încaș pentru sufletul lui fiindu-mi milă iam făcut și lui parte, că iam făcut o sfântă biserică la târgul Herții, cu care biserică am cheltuit 1500 lei însă la acești bani au fost și ai lui(ai lui Gheorghe) 380 lei”.
Testamentul e întărit cu iscălitura mitropolitului Gavril și a martorilor, boierii Dimitrie Sturza și Iordache Canta, foști logofeți, Matei Canta, fost vistiernic și spătarii Iordachi Canta, Costin Catargiul și Theodor Balș.
Gheorghe Holban – fiul cel neascultător, în pomenirea căruia a fost ridicată biserica „Sf.Gheorghe” din Herța – era, la 1775, reprezentant la Constantinopol al domnului Grigore al III lea Alexandru Ghica (1774-1777) și a murit de ciumă în vara anului 1779, fiind înmormântat la biserica „Sf.Ioan Botezătorul” din apropierea Constantinopolului.
Fără îndoială, biserica Sf. Gheorghe din Herța a fost zidită între anul morții lui Gheorghe Holban fiul – 1779 și anul când a murit tatăl său – pitarul Ilie Holban – 1785, tatăl participând de altfel la sfințirea bisericii, ctitorie a sa și a răzeșilor din neamul Țintă.
Ctitor a două biserici de piatră la Buda de Sus și în târgul Herța, răposatul pitar Ilie Holban: se va prezenta „la înfricoșată zioa aceea a răsplătirii, înaintea giudecătorului celui drept și nefățarnic Domnul nostru – Dumnezeul cel adevărat” – după cum spune în testamentul din august 1785 – cu sufletul curat și inima împăcată întrucât trecerea sa prin viață a fost plăcută Domnului și urmașilor de ieri, de azi și de mâine.
Prof.dr. Vasile Adăscăliței
(Dorohoi)
|
