Sâmbătă, 24.08.2019, 00:55
Principală | Înregistrare | Logare Bine aţi venit Vizitator | RSS
Formularul pentru autentificare
Vkontakte
Мы в Контакте
Calendar
«  Noiembrie 2013  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
Arhiva materialelor
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 149
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Principală » 2013 » Noiembrie » 15 » File din istoria meleagului natal
    13:31
    File din istoria meleagului natal
    BISERICA „SF. GHEORGHE” DIN HERŢA
    III. Averea
    (Continuare. Începutul vezi „Gazeta de Herţa” din 4 şi 25 octombrie a.c.)
    După numărul şi valoarea proprietăţilor, biserica „Sf. Gheorghe” din Herţa, ctitoria pitarului Ilie Holban, pentru sufletul fiului său Gheorghe, mort la Ţarigrad (Constantinopol), era în aprilie 1795, cea mai bogată biserică ortodoxă din Moldova.
    Construcţia bisericii amintite a costat 1500 lei, din care 1300 lei „au fost puşi de la mine” – după cum afirmă Ilie Holban în testamentul său din 2 august 1785, iar 200 lei partea de moştenire ce i-a revenit fiului său Gheorghe „după cum am dat şi celorlalţi fii ai mei”.
    În iulie 1794, domnul Moldovei, Mihail Suţu, dă un hrisov – act domnesc în materie administrativă cu valoare juridică, prin care confirmă proprietăţile deţinute de acea biserică. În acest scop, Ioan Canta, fost mare logofăt în Ţara de Jos a Moldovei, cercetează toate actele de proprietate a bisericii „Sf. Gheorghe” din Herţa şi găseşte, pe lângă testamentul lui Ilie Holban, încă trei scrisori de danie prin care creştinii din Herţa „au afierosit” – au dat bisericii din Herţa „oareşcare acareturi”.
    Prima scrisoare este a răzeşilor de pe moşia „Ţinteanii – ce acuma se numeşte Herţa” prin care această numeroasă familie dăruieşte bisericii „locul ţintirimului” – adică „din talpa bisăricii în fiştecare parte împrejur câtea treizăci stânjeni gospod” – o suprafaţă de 2,5 ha.
    Prin a doua scrisoare, logofătul Iordachi Ghica dăruieşte o casă în Târgul Herţa. Pe acelaşi loc, se mai aflau, făcute din banii bisericii – „o dugheană de scânduri pe roate mişcătoare şi o altă casă de şcoală lângă bisărică”, a doua casă tot în Herţa, a fost dăruită de Nastasia Hăndăgiasă, „fimeia lui Ivan Sârbul”.
    Prin a treia scrisoare, datată la 17 iulie 1794 şi întărită de cei doi boieri ispravnici ai ţinutului Herţa, Neculai, starostele breslei ciubotarilor din ţinutul Herţa, dăruieşte anual din veniturile acestei bresle suma de 20 lei.
    Între 28 iulie 1794 şi 21 aprilie 1795, biserica „Sf. Gheorghe” din Herţa, primeşte prin danie domnească, de la domnul Mihail Suţu încă treisprezece mari proprietăţi şi venituri.
    În iulie 1794, Mihail Suţu, a cărui domnie se apropia de sfârşit, dăruieşte bisericii din Târgul Herţa, mortasipia Târgului Focşani din ţinutul Putnei. Mortasipia era o danie pe vitele vândute din târgurile Moldovei, iar veniturile realizate intrau în visteria domnească. De încasarea mortasipiei în fiecare târg se ocupau vameşii domniei. La 1 iulie 1794, prin această danie, domnul renunţă la aceste venituri pe care „lam dat danie şi miluire, aceştii Sfinte biserici spre mai bună statornicia şi întemeeria sa”.
    Epitropii bisericii urmau să încaseze „venitul mortasăpiei câte doizeci şi patru bani de toată vita, cal, iapă, bou, vacă, ce se va vinde întracel târgu”, urmând ca banii rezultaţi să fie trimişi „pe tot anul de două ori pe an”, bisericii Sf. Ioan din Ţarigrad – biserică căreia Elenco Holban, fiica lui Gh. Holban, îi dăruise biserica „Sf. Gheorghe” din Herţa.
    Pe 28 iulie 1794, acelaşi domn, prin hrisov, stabileşte ca impozitul anual plătit de ţiganii domneşti –„câte cinci parale de leu” – suma de 400 lei să fie dăruită bisericii „Sf. Gheorghe” din Herţa, care bani urmau să se plătească de două ori pe an la Sf. Gheorghe şi la Sf. Dumitru.
    În cel de-al treilea hrisov de danie (30 iulie 1794), domnul Mihail Suţu menţionează pentru prima dată că la rugămintea târgoveţilor din Herţa – „făcându-ne şi noi ctitori să fie împărtăşită bisărica aceasta şi cu osăbit ale noastre domneşti mile”, în care scap, pe lângă veşmintele bisericeşti, şi „altea lucruri împodobitoare” – biserica să primească lunar de la vama domnească câte 20 lei care să fie folosiţi pentru lumânări de ceară, „untdelemn, tămâie şi făclii”. La hramul bisericii „Sf. Gheorghe”, aceasta urma să mai primească anual suma de 150 lei. Hrisovul mai prevedea ca la cele trei dughene şi două cârciume ce le avea biserica să fie scutiţi de dări, după cum urmau să fie şi cei douăzeci de liudi-oameni, posluşnici ai bisericii.
    În august 1794, urmează alte două danii, mortasipia Târgului Tuzăra din ţinutul Orheiului şi mortasipia Târgului Foleşti sau Kelearsă din ţinutul Iaşilor – taxe ce urmau să fie la fel ca cele stabilite pentru Târgul Focşani.
    În luna următoare, la 28 septembrie 1794, biserica din Herţa primeşte în dar douăzeci de sălase – familii de ţigani rudari – care au fost ţigani domneşti „ce n-au fost daţi nimănui pără acum şi au fost supuşi între lingurarii pământeni”. Sunt nominalizate apoi toate familiile respective, menţionându-se în finalul actului de danie că „toţi aceştia cu femeile şi cu toţi copiii lor, să fii a sfintelor bisărici de mai sus arătate drepţi robi în veci cu tot rodul ce s-au născut şi se va naşte dintre ei”.
    În octombrie 1794, domnul numeşte ca epitropi ai bisericii din Herţa, ce este închinată bisericii Sf. Ioan din Ţarigrad, „pe al nostru cinstit şi credincios boeriu – dumnialui Costachi Ghica – hatman şi pe dnelui Andrei Holban biv vel stolnic”, care aveau datoria strângerii dărilor şi, la vremea rânduită – de două ori pe an – să le trimită la Ţarigrad.
    În ianuarie 1795 e dăruită aceleiaşi biserici mortasipia Târgului Fălticeni din ţinutul Sucevii, precum şi mortasipia Târgului Dorohoi – reşedinţa ţinutului Dorohoi.
    Documentul din 18 ianuarie 1795, prin care logofătul Iordachi Ghica dăruieşte tot pământul pe care se află clădirea bisericii „Sf. Gheorghe”, este extrem de important, întrucât clarifică milostenia excesivă şi grăbită a domnitorului Mihail Suţu. Biserica Sf. Ioan din Ţarigrad către care mergeau toate veniturile bisericii „Sf. Gheorghe” din Herţa, „este a înălţimii sale Mihail Constantin Suţu voevoda”. Deci, dăruind nenumărate averi bisericii din Herţa, Mihail Şuţu le dăruia de fapt sieşi.
    Biserica din Herţa reprezintă aşadar filiera prin care o parte din veniturile visteriei Moldovei ajungeau în buzunarele domnului fanariot Mihail Suţu. În 25 aprilie 1795, domnia lui M. Suţu se încheia, motiv pentru care acesta se grăbea să facă noi danii bisericii din Herţa.
    Prin hrisovul din 5 aprilie 1795, dăruieşte, „după deosebită râvnă ce avem cătră sfintele lui Dumnezeu lăcaşuri, bisărici şi mănăstiri”, bisericii din Herţa, mortasipia Târgului Stroeştii. În fapt, dania nu este nici pe departe legată de milostenie, ci de lăcomia caracteristică fanarioţilor acelei perioade.
    La 14 aprilie, nemaiavând ce dărui, Mihail Suţu, dăruieşte bisericii menţionate „vatra târgului Dorohoi ce iaste drept a noastră domnească”.
    Târgoveţii, creştini şi evrei, urmau să plătească următoarele dări: „câte doi bani pe toată vadra de vin (1 vadră = 10 l) şi câte un ban pe toată oca de rachiu (1 oca = 1,29 l). Locuitorii târgului mai erau obligaţi să vândă dohotul – unsoarea de mesteacăn – numai bisericii. Gospodarii cu uşa la stradă urmau să plătească optzeci de parale pe an de fiecare uşă, iar cei din mahalale să plătească un leu de gospodar pe an. La 50 de stupi, unul pe an se plătea bisericii, după cum se stabileau dări precise şi pentru vânzătorii de carne sau alte mărfuri. Târgoveţii erau scutiţi de dări doar la vânzările de peşte, lumânări şi pâine.
    Prin cele două hrisoave, din ianuarie şi aprilie 1795, Târgul Dorohoi ajunge efectiv în proprietatea bisericii din Herţa, pierzându-şi în întregime autonomia.
    În încheierea ultimului hrisov, cu privire la veniturile din vatra Târgului Dorohoi, „milostivul” domn precaut pofteşte – roagă pe domnii ce îl vor urma „să nu surpe nici să strice această puţină miluire ce am făcut eu la această sfântă biserică”.
    Ultima donaţie, din 21 aprilie 1795, cuprinde moşia Vârfu Câmpului din ţinutul Sucevei, „moşia noastră domnească”. Cu această ocazie, boierii trimişi de domn stabilesc şi hotarele acestei moşii care „să hotărăşti dinspre răsărit cu moşia Sauceniţa, dinspre apus se disparte de alte moşii prin apa Siretului, iar dinspre amiazăzi cu moşia Ionăşenii şi spre mizănoapte cu moşia Dobronăuţii”.
    În ultimele zile ale domniei sale, la 25 aprilie 1795, Mihail Suţu dă un ultim hrisov bisericii „Sf. Gheorghe” din Herţa, în care sunt trecute toate daniile anterioare, în număr de 16, cuprinzând avere mobilă şi imobilă. Cu această uriaşă avere, oficial pe numele bisericii din Herţa, Mihail Suţu spera să-şi asigure bătrâneţile liniştite la Ţarigrad, dar şi suficiente surse de venituri pentru cei trei fii ai săi, Ioan, Grigore şi Alexandru Suţu. Îndemnându-i şi pe alţi domni să-i urmeze exemplul, dar rugându-i să „nu-i surpe” daniile, Mihail Suţu se încadrează astfel perfect în tipologia domnilor fanarioţi ai secolului al XVII-lea.
    Aşadar, printr-un concurs de împrejurări fanariote, biserica „Sf. Gheorghe” din Herţa a ajuns, la sfârşitul secolului al XIX-lea, cea mai bogată biserică din Moldova.
    Prof. dr. Vasile Adăscăliţei
    (Dorohoi)
    Vizualizări: 324 | Adăugat de: goshasuper235224 | Rating: 0.0/0
    Total comentarii : 0
    Prenume *:
    Email *:
    Cod *:
    Copyright MyCorp © 2019
    Creaţi un website gratuit prin uCoz