Sâmbătă, 24.08.2019, 02:26
Principală | Înregistrare | Logare Bine aţi venit Vizitator | RSS
Formularul pentru autentificare
Vkontakte
Мы в Контакте
Calendar
«  Noiembrie 2013  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
Arhiva materialelor
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 149
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Principală » 2013 » Noiembrie » 29 » File din istoria meleagului natal
    13:00
    File din istoria meleagului natal
    BISERICA „SF. GHEORGHE” DIN HERŢA
    ARHITECTURA
    (Continuare. Începutul vezi „Gazeta de Herţa” din 4, 25 octombrie, 15 noiembrie a.c.)
    Ştiinţă şi artă în acelaşi timp – arhitectura a fost dintotdeauna o modalitate de exprimare concretă şi imediată a cerinţei sociale. Realizările de arhitectură îmbracă forme specifice atât pentru fiecare etapă istorică, cât şi pentru anumite zone geografice. Tehnicile şi tehnologiile de construcţie au fost generate şi comandate de mentalitatea, spiritualitatea şi arealul geografic în cauză.
    Craţie arhitecturii medievale, biserica „Sf. Gheorghe” din Herţa este oglindirea mentalităţii, a felului de a gândi şi de a simţi a locuitorilor din zonă, este expresia concretă a arhitecturii populare tradiţionale, cu elemente puţin vizibile de arhitectură cultă.
    Gheorghe Balş - primul istoric de arhitectură pentru realităţile din Moldova, în lucrarea „Bisericile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea”, face o primă descriere profesionistă a acestei biserici, întocmind şi două schiţe privind secţiunea orizontală şi verticală a bisericii, alături de care se află şi o fotografie a bisericii din 1930. G. Balş afirmă că biserica din Herţa se înrudeşte cu bisericile din Cucuteni, Scopoteni şi Bisericani, având naosul şi pronaosul unit într-o singură încăpere rotunjită spre vest, iar turnul clopotniţei se află pe pridvor, în prelungirea axei bisericii ale cărei proporţii sunt reuşite. Biserica era înconjurată cu un brâu „în formă de for simplu”, având la uşi şi ferestre forme de arhitectură barocă – influenţe pătrunse în Moldova la sfârşitul sec. al XVIII-lea – „venite de la Constantinopol.”
    Anterior acestui studiu, Constantin Ciocoiu, fost protoiereu al jud. Dorohoi între anii 1892-1902, în lucrarea „Note la monografia bisericilor parohiale şi filiale din jud. Dorohoi, cu personalul clerical aflat la punerea în aplicare a noii legi clericale din 1893-1894” – lucrare care se păstrează la arhivele statului din Botoşani, face şi o primă descriere a acestei biserici, fără a preciza însă anul ctitoririi respectivului lăcaş şi nici alte detalii privind arhitectura. La acea dată, biserica şi cimitirul erau împrejmuite cu un zid de piatră, intrarea în curtea bisericii făcându-se printr-o boltă de zid. În cimitirul bisericii se mai vedeau la acea dată urmele unor chilii şi urmele unei alte biserici din lemn, mutată în mahalaua Ciubotărimea şi arsă în 1892. Biserica este cu temelie din piatră şi ziduri de cărămidă, cu o grosime de 1,20. Catapeteasma cuprindea la acea dată patru şiruri de icoane mici „cu sculptură şi pictură frumoasă”. Biserica era cu două turnuri, în unul era clopotniţa „în care se intra pe scări din lăuntru, cu 4 clopote”. În pridvor se afla „un tablou cu înfricoşata venire a Domnului Christos”, donat de Ioan Pisachi şi soţia sa Ecaterina, la 11 mai 1839.
    Inventarul bisericii mai cuprindea o Evanghelie (1808), dăruită de Ilie Holban – clucer din târgul Herţa, două cruci dăruite de acelaşi boier în 1810 şi 1812, patru icoane împărăteşti vechi şi un policandru din 1756, cu o inscripţie grecească, trimis probabil de la biserica din Ţarigrad la care aparţinuse până în 1803.
    Biserica avea o uşă de fier inscripţionată cu anul 1807, probabil când a fost făcută, pe boltă era anul 1808 şi în pridvor era anul 1846 – an ce se vede şi în prezent. Aceşti ani sunt legaţi de diverse îmbunătăţiri şi reparaţii ale zidăriei interioare.
    Acoperişul bisericii era din şindrilă veche, fiind înlocuit de două ori, între 1850-1910.
    După reparaţiile din 1988-1990, făcute de localnici, biserica îşi păstrează în mare parte arhitectura veche, interiorul fiind actualizat într-o nouă viziune.

    Personalul clerical şi întreţinerea. Epitropia „Sf. Spiridon”
    Primul preot al acestei biserici, după cum aflăm dintr-un document din anul 1794, a fost chiar protopopul târgului Herţa din acea perioadă – Gheoghe Priană.
    Dintr-o plângere a locuitorilor din Herţa către Ministrul Cultelor, din 29 aprilie 1894, aflăm că la momentul când Alexandru C. Moruzi, domnul Moldovei, dăruieşte la 15 mai 1804  biserica Sf. Gheorghe din Herţa, cu toate veniturile ei, inclusiv vatra târgului Dorohoi, către mănăstirea Sf. Spiridon din Iaşi, credincioşii din Herţa au impus şi anumite condiţii: toate cheltuielile legate de întreţinerea bisericii să fie suportate de biserica Sf. Spiridon; zilnic să se oficieze serviciul divin „cu trei preoţi liturgisitori, un preot proestos, un diacon, un pisalt, doi cantori, un paraclisier şi o prescorniciţă”. Aceste obligaţii s-au respectat până în anul 1802, dată după care Epitropia nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile impuse de domnitor, păstrând doar un singur preot şi doi-trei cântăreţi sau paracliseri. În 1856, la biserica din Herţa erau 16 slujitori.
    Pe lângă oficierea cultului religios, în zilele de sărbători şi duminica, preoţii ţin evidenţa căsătoriilor, eliberând peciurile de cununie, efectuând botezuri, slujbe de pomenire, citind în biserici, la slujbe, poruncile domniei, vornicului de târg sau ispravnicului de ţinut, urmărind respectarea posturilor, a spovedaniei şi împărtăşaniei.
    Începând din 1808, fiecare preot este obligat să întocmească şi să ţină la zi evidenţa tuturor credincioşilor, pe baza unor documente numite „vedomostii”, unde se ţinea şi evidenţa celor care se spovedeau şi se împărtăşeau în postul Paştelui.
    Aceste „vedomostii” cuprindeau numele preotului şi al tuturor enoriaşilor din parohia Herţa, bărbaţi şi femei, vârsta fiecăruia şi menţiunea dacă a fost spovedit, cu motivaţia cuvenită, în cazul în care au lipsit.
    Din evidenţele Mitropoliei Moldovei de la 1878, aflăm că la data recunoaşterii Independenţei de stat a României, starea bisericii „Sf. Gheorghe” din Herţa era bună, aici slujind ca preot Gh. Grigoriu, Gh. Vasiliu – cantor şi C. Popovici – dascăl.
    În 1894, preot era Ioan Hadârcă, având ca studii seminarul inferior, cântăreţii fiind C. Popovici şi D. Crăciun, iar paracliser V. Grigoriu. La acea dată, biserica era în ruină, ameninţată cu dărâmarea, inventarul bisericesc, veşmintele preoţeşti, cărţile, fiind degradate. Drept urmare, Ministrul Cultelor obligă Epitropia „Sf. Spiridon”, ca împreună cu enoriaşii, să repare biserica – acţiune ce se încheie la 25 octombrie 1898.
    În 1890, Herţa avea 1.180 de locuitori, din care 360 de creştini şi 820 evrei, târgul fiind împărţit în patru mahalale: Boierească, Ciubotărească, Olărească şi Tărnăuceană, târgul fiind iluminat cu 60 de lămpi cu gaz.
    Creştinii aveau două biserici cu 2 preoţi, 3 cântăreţi şi 3 palamari, care toţi slujeau la biserica „Sf. Gheorghe”, întrucât în biserica „Sf. Ilie” din lemn, de pe deal, nu se oficiau slujbe. La aceeaşi dată, după cum aflăm din Dicţionarul geografic al judeţului Dorohoi, al avocatului Nicu Filipescu Dubău, târgul avea două şcoli primare cu 114 elevi, băieţi şi fete, două hanuri, mai multe ateliere de croitorie, fierărie, două mori cu abur, o moară cu cai şi mai multe magazine.
    În 1902, regăsim acelaşi personal clerical, păstorit de Ioan Hadârcă.
    În 1910, în jud. Dorohoi erau 83 de parohii cu 74 de filiale, dintre care 5 parohii urbane: trei în Dorohoi, una la Mihăileni şi una la Herţa. Parohia Herţa era întreţinută de Epitropia „Sf. Spiridon”, dar religios era aparţinătoare de protopopiatul Dorohoi. Biserica din Herţa şi filiala Movila cu zid de piatră, nefuncţională, nu avea casă parohială şi nici pământ. Preotul celor 380 de familii ortodoxe era din 1884, Ioan Hadârcă-sachelar.
    În 1913, la biserica din Herţa era un preot, Ioan Hadârcă-sachelar şi doi cântăreţi, Mină Lăzărescu şi U.F. Grigoriu, biserica având un singur epitrop, numit de biserica „Sf. Spiridon” – N. F. Verona „care neglijează biserica”.
    Preotul Ioan Hadârcă a avut 10 copii şi o casă proprie, fiind preot cu cea mai mare vechime la această parohie (1884 - 1913).
    În 1930, biserica urbană Herţa cuprindea satele Movila şi Hadorogeni, având ca filială biserica „Adormirea” – construită în 1914 de enoriaşi. Parohul bisericii era Constantin Bantal, având ca studii seminarul-gradul II, şi doi cântăreţi, Mina Lăzărescu şi Augustin Ilaş. Parohia avea 231 de familii cu 967 de suflete şi făcea parte din Protopopiatul circumscripţiei 1 Dorohoi.
    Epitropia generală a Casei Spitalelor „Sf. Spiridon” din Iaşi, cea mai mare şi cea mai veche instituţie spitalicească din Moldova, îşi are începuturile încă din secolul al XVIII-lea.
    Biserica „Sf. Spiridon” din Iaşi, ctitorie din 1753 a boierului Ştefan Bosie, care construieşte în jurul bisericii primele „bolniţe” din Moldova. La puţin timp, biserica este transformată în mănăstire, având obligaţii fireşti de întreţinere a acestor „bolniţe”.
    Matei Vodă Ghica donează mănăstirii moşia Tg. Frumos şi reglementează pentru prima dată administrarea acestei mănăstiri, în jurul căreia va lua fiinţă, la 1 ianuarie 1757, primul spital din Moldova – Spitalul Sf. Spiridon. Această primă aşezare spitalicească din Moldova era folosită pentru tratarea unor boli de tot felul şi împotriva epidemiilor de ciumă.
    Din 1759, Spitalul capătă o formă de organizare superioară, de casă obştească, condusă de o Epitropie şi din acest moment apare Epitropia Casei Spitalelor Sf. Spiridon. Averea Epitropiei, administrată de marea boierime în interes propriu, sporeşte pe tot parcursul veacului al XVIII-lea şi al XIX-lea, prin donaţii de sate, târguri, mori, vămi.
    La 15 mai 1804, domnitorul Alexandru C. Moruzi donează Epitropiei Casei Spitalelor  Sf. Spiridon biserica domnească din Herţa, cu averea, veniturile şi privilegiile ei din secolul trecut, în total 18 surse de venit, târguri, sălaşe de robi, vămi etc.
    Sistemul de sănătate din Moldova se formează în jurul acestei Epitropii care asigură pregătirea medicilor, moaşelor, întreţinerea copiilor orfani şi înfiinţarea primelor farmacii în Moldova. Până în 1948, anul desfiinţării Epitropiei Generale a Casei Spitalelor Sf. Spiridon din Iaşi, biserica din Herţa va aparţine oficial de această Epitropie. Pierzându-şi treptat sursele de venituri, Epitropia se preocupă tot mai puţin de această biserică.
    Din 1940, ţinutul Herţa a intrat în componenţa fostei URSS, iar biserica din Herţa, aflată în apropierea sediului autorităţilor comuniste ateiste, şi-a încheiat activitatea în 1957.
    Între anii 1957-1988 când biserica a fost redeschisă, după numeroase demersuri la autorităţile laice şi bisericeşti, rezultă că şi la acea dată efortul tuturor locuitorilor din Herţa a fost hotărâtor pentru reînvierea sub un nou nume – „Sf. Spiridon” – a acestei biserici.
    Biserica din Herţa, rază de speranţă şi cultură, păstorită astăzi cu pioşenie de preotul paroh Nectarie Balan, reprezintă candela veşnic aprinsă a sufletului creştin-ortodox.
    Prof. dr. Vasile Adăscăliţei
    (Dorohoi)
    Vizualizări: 583 | Adăugat de: goshasuper235224 | Rating: 0.0/0
    Total comentarii : 0
    Prenume *:
    Email *:
    Cod *:
    Copyright MyCorp © 2019
    Creaţi un website gratuit prin uCoz