Marţi, 23.04.2024, 12:50
Principală | Înregistrare | Logare Bine aţi venit Vizitator | RSS
Formularul pentru autentificare
Vkontakte
Мы в Контакте
Calendar
«  Februarie 2014  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
2425262728
Arhiva materialelor
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 151
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Principală » 2014 » Februarie » 28 » Noutăţi editoriale
    13:53
    Noutăţi editoriale
    „Durerea Memoriei”
    La finele anului 2013, a văzut lumina tiparului cartea „Durerea Memoriei”, autor dl Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” din Cernăuţi. Cartea a fost editată la Grupul editorial „Cuvântul” din Herţa, coordonator de proiect dl Vasile Bâcu.
    Cartea cuprinde 372 pagini. E o cronică a luptei pentru adevăr. Pagină cu pagină, volumul „Durerea Memoriei” a apărut din iniţiativa dlui Octavian Bivolaru, cu sprijinul unor oameni de bună credinţă. Aici găsim nu numai numele celor care au stat la baza fondării Societăţii „Golgota”, ci şi a celor care au susţinut-o de la bun început în paginile ziarelor şi altor publicaţii de limbă română.
    După cum menţionează domnul Vasile Bâcu, în cuvânt către cititor, această cronică de mare valoare e o luptă pentru triumful adevărului.
    Această epopee a adevărului istoric al neamului românesc începe prin versurile regretatului poet Grigore Vieru în „Reaprindeţi candela”: „Toate le ierţi,/ Doamne de sus,/ Cu blândeţe măreaţă./ Chiar şi pe cei care te-au dus/ În Siberii de gheaţă”.
    De fapt, Societatea publică „Golgota” a românilor din regiunea Cernăuţi – victime ale regimului totalitar are o existenţă de peste două decenii, ea fiind fondată la 30 martie 1991, în preajma comemorării semicentenarului evenimentelor de tristă memorie de la Fântâna Albă.
    Adunarea de constituire a avut loc în Palatul Cultural al Românilor (azi Casa Ofiţerilor), la ea au participat 500 delegaţi din localităţile cu populaţie românofonă din regiunea Cernăuţi. Preşedinte a fost ales arhivistul Petru Grior, iar prim-vicepreşedinte a devenit docentul universitar Ilie Popescu.
    La capitolul „În căutarea adevărului” începe seria materialelor publicate în ziarul regional „Zorile Bucovinei”, despre unele aspecte din trecutul zbuciumat al localităţilor, incluse în raionul Herţa (Petru Grior). Reţinem, de asemenea, „Drumul spre Golgota” (Ilie Popescu), „Politica – un privilegiu al tuturor” (Petru Grior). Reţinem „Lista persoanelor din Suburbia cernăuţeană Horecea, persecutate în perioada 1941-1945” („Ţara Fagilor”, 1992), lista întocmită de către Ion Pridie, gospodar din Horecea Urbană. „Întru veşnică pomenire”, „... Mai există lucruri sfinte”, semnate de regretatul ziarist Gheorghe Frunză.
    Printre miile de nenorociri aduse de sovietici în ţinutul nostru, se numără şi „concentrările” la Donbas. Reţinem versurile „Copilul nostru drag”, „Scrisoare de mângâiere”, „Scrisoare fiilor Milucă şi Adrian” (30 aprilie 1950) de Sava Acostachioae. Din nordul Bucovinei şi Basarabia bolşevicii au deportat întregi familii româneşti.
    La capitolul „Oameni şi destine” citim articolele „Întorşi din iad” (Gheorghe Frunză), „Trăim ca să-i pomenim” (Maria Toacă), „Doamne, nu ne părăsi!” (Ilie Popescu), „Destine pângărite, vieţi pierdute” (Gheorghe Frunză).
    În almanahul „Ţara Fagilor” (1993) găsim listele celor deportaţi din diferite localităţi ale Bucovinei (alcătuitor - scriitorul Dumitru Covalciuc).
    Despre calvarul bucovinenilor reflectat în folclorul deportărilor, prezintă un articol scriitorul Dumitru Covalciuc:  „Era vara la-nceput,/ Greu pământul a gemut,/ Departe bătea cu tunul,/ - Era în patruzeci şi unu. („Ţara Fagilor”, 2007).
    La rubrica „Valori netrecătoare”, citim materialele „Pomenirea eroilor neamului în cimitirul din Cernăuţi”, „Sus la Varniţa, pe Valea Plângerii” (Maria Toacă). La rubrica „Glasul adevărului” - „La Fântâna Albă şi azi mai dor amintirile...” (Vitalie Zâgrea).
    „La Fântâna Albă plânge glia neagră
    Şi suspină codrul cu durerea lui.
    În morminte sfinte, seceraţi de gloanţe,
    Dorm Martiri ai Ţării şi ai neamului”.
    (Petru Grior). „Li s-au întors doar numele acasă...”. „Sângele din nou curgea, apa Prutului înroşea...” (Vasile Carlaşciuc).
    „Martirii ţinutului Herţa”, „Una din miile de victime”, semnate de Petru Grior, „Copilăria şi adolescenţa, rămase în Siberia” (Viorel Ghiba).
    La rubrica „Golgota neamului” sunt inserate materialele semnate de Maria Toacă „Mânaţi de frică sau de dor de ţară”, „Demnitatea de oameni liberi” (Vasile Carlaşciuc). Dintre interviuri, titlul „Societatea „Golgota” la zece ani de activitate” (dialog cu dl Octavian Bivolaru, unul din liderii Societăţii „Golgota”, originar din satul Culiceni).
    Zeci de materiale sunt semnate de Petru Grior, Octavian Bivolaru, Maria Toacă, Nicolae Toma, Vasile Carlaşciuc, Dumitru Covalciuc, Vasile Bâcu, Viorel Ghiba ş.a.
    Doresc să menţionez şi ciclul de versuri, semnat de doamna Elena Apetri, profesoară la Liceul raional „Gh. Asachi” din Herţa: „Versuri pentru satul meu” (Culicenii la 433 de ani).
    „Avem aceeaşi grupă de sânge, satule...
    Când zilele mi-s prea dulci sau amare
    Şi simt că timpul e grăbit în pas,
    De-aici culeg nectarul amintirilor,
    C-aici urma copilăriei mi-a rămas”.
    La paginile 269-280 e publicată lista deţinuţilor politici împuşcaţi în închisoarea nr. 1 din Cernăuţi în zilele de 28 şi 30 iunie, 1 şi 3 iulie 1941.
    De asemenea, sunt publicate listele familiilor din eşalonul nr. 228, care au fost deportate în noaptea de 13-14 iunie 1941. De la Adâncata au ajuns în regiunea Aktiubinsk, Kazahstan la 29 iunie 1941. În acel eşalon s-au aflat 1.444 persoane.
    Volumul „Durerea Memoriei” este o adevărată epopee a neamului românesc, apărută graţie domnului Octavian Bivolaru, care pe parcursul anilor a adunat zeci de materiale din presa periodică a ultimelor două decenii, despre deportările staliniste, martirii neamului românesc, manifestările Societăţii „Golgota” din Cernăuţi, organizate de energicul preşedinte. Îl aşteptăm de curând şi cu alte proiecte interesante.
    Viorel GHIBA
    Vizualizări: 677 | Adăugat de: goshasuper235224 | Rating: 0.0/0
    Total comentarii : 0
    Prenume *:
    Email *:
    Cod *:
    Copyright MyCorp © 2024
    Creaţi un website gratuit prin uCoz