Miercuri, 17.04.2024, 02:05
Principală | Înregistrare | Logare Bine aţi venit Vizitator | RSS
Formularul pentru autentificare
Vkontakte
Мы в Контакте
Calendar
«  August 2015  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31
Arhiva materialelor
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 151
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Principală » 2015 » August » 7 » Comunicat de presă
    09:42
    Comunicat de presă

    Pe urmele lui Enescu la Zilele Nordului

    • Joi, 6 august, festivalul Zilele Nordului a început cu seria de evenimente „Pe urmele lui Enescu”, la Mihăileni, Liveni șI Darabani
    • Donații în valoare de 5.000 de euro au fost deja mobilizate pentru Casa Enescu de la Mihăileni și Muzeul Nordului de la Darabani

    Cvartetul Nuages reface traseul lui Enescu în Nordul Moldovei

    Cea de a doua ediție a Festivalului Zilele Nordului a debutat  joi, 6 august, cu o serie de evenimente neconvenționale la Mihăileni, Liveni și Darabani, dedicate memoriei marelui compozitor și avându-le ca invitate speciale ale zilei pe domnișoarele din cvartetul Nuages.
    Primul dintre acestea a avut loc joi, 6 august, la ora 11.00, în curtea Casei Enescu de la Mihăileni, care a aparținut bunicilor marelui compozitor și care este astăzi în plin proces de restaurare. Cvartetul a interpretat Suita integrală de Béla Bartók, aranjată pentru cvartet de Matt Naughtin și încă o suită, cu un nume parcă predestinat, „Moldovanke”, aranjată de același american. La eveniment au participat reprezentanți ai proiectului „Save Enescu’s House in Mihăileni”, reprezentanți ai autorităților locale și județene, comunitatea locală și invitați ai Zilelor Nordului.
    Cel de al doilea eveniment „Pe urmele lui Enescu” a avut loc începând cu ora 15.00, în casa copilăriei muzicianului, la Liveni, astăzi parte din comuna George Enescu. De la același cerdac din care Enescu obișnuia să le cânte localnicilor de fiecare dată când se întorcea de la Paris, cvartetul Nuages a susținut un scurt recital.
    Seara, ora 21.00, cel de al treilea concert al zilei Enescu la Zilele Nordului a avut loc în peisajul deosebit din fața conacului Theodor Balș din Darabani. „Nicolae Tăutu ne-a lăsat o poezie-mărturie a uneia dintre vizitele lui Enescu la Darabani, despre care am tot auzit de la părinții și bunicii noștri. Se spune că într-o seară, într-una dintre multele cârciumi ale vechiului târg al Darabanilor, Enescu a ascultat un taraf local, i-a plătit bine pe muzicanți, felicitându-i pentru măiestria lor, apoi le-a cerut o vioară ca să cânte și el. A cântat o oră sau două și i-a impresionat atât de tare pe toți, încât starostele tarafului i-a cerut lui Enescu vioara înapoi și a rupt-o de genunchi, în semn că, în mâinile lui Enescu, ea și-a împlinit rostul pe lume”, aflăm de la Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord. 

    Casa Enescu de la Mihăileni, viitoare academie de muzică

    În acest an, Festivalul Zilele Nordului și-a direcționat deja tradiționala campanie de strângere de fonduri către sprijinirea lucrărilor de reamenajare a Casei Enescu de la Mihăileni și a Muzeului Nordului de la Darabani.
    „Am reușit deja să atragem donații de aproape 5000 de euro, dublu față de anul trecut. Parte din donații sunt în materiale de construcție sau în produse finite: compania Cemacon oferă o cantitate importantă de materiale de construcții pentru Casa Enescu, alți sponsori au produs vitrine pentru Muzeul Nordului, iar mai multe persoane private au făcut donații în bani pentru cele două proiecte”, declară Alex Teișanu, co-fondator al Asociației Nord și al festivalului.
    Pentru strângerea de fonduri organizatorii au apelat la o modalitate inedită: același Alex Teișanu, vicepreședinte al Asociației Nord, a participat la Maratonul Internațional de la Paris, cea mai importantă cursă europeană de profil, alergând pentru Casa Enescu și pentru Muzeul Nordului și invitându-i pe doritori să susțină cele două proiecte prin donații simbolice, în bani, pentru fiecare kilometru al cursei.
    Proiectul Casei Enescu de la Mihăileni, inițiat acum câțiva ani de către Societatea Internațională „George Enescu” din Viena, Ordinul Arhitecților din România și Fundația Pro Patrimonio, își propune salvarea casei în care marele compozitor și-a petrecut parte din verile copilăriei și trasformarea ei într-o academie de muzică.

    Peste 50 de concerte și evenimente culturale la această ediție a Zilelor Nordului

    „Suntem mândri că am reușit în acest an să creștem și mai mult calitatea programului nostru cultural. Ne bucură în special entuziasmul cu care suntem primiți la nivel local în regiune: mai multe primării și asociații culturale din Botoșani, Cernăuți și Iași au decis să se implice în festival din proprie inițiativă sau la invitația noastră. În acest fel am reușit să ajungem la o ofertă culturală extrem de densă pentru participanții festivalului, pe care îi așteptăm cu peste 50 de evenimente muzicale, culturale și educaționale”, declară Ștefan Teișanu, directorul festivalului.
    Între artiștii confirmați la ediția din acest an a Zilelor Nordului se numără trupele Șuie Paparude și ROA, ucrainenii de la Haydamaky și moldovenii de la Gândul Mâței. Poiana Teioasa găzduiește concerte de muzică rock și electro, cu intrare liberă, iar peste zi participanții la festival au acces la peste 20 de evenimente culturale și educaționale, precum și la mai multe Tururi ale Nordului, excursii ghidate și gratuite în Darabani și în împrejurimi.
    Turiștii festivalieri veniți din România, Republica Moldova și Ucraina au la dispoziție un camping amenajat într-un loc neconvențional: pe Stadionul Orășenesc din Darabani. Acolo au acces, contra unei taxe de 50 de lei de persoană, la dușuri, vestiare, servicii de pază, iluminat pe timp de noapte, acces la safety box și locuri de parcare.
    Festivalul este organizat de Asociația Nord, care contribuie la dezvoltarea regiunii de Nord (Botoșani – Suceava – Iași – Chișinău – Cernăuți) prin proiecte de revitalizare urbană, culturală și socială. Misiunea asociației este de a contribui la dezvoltarea regiunii de Nord prin stimularea spiritului civic și proactiv al tinerilor, prin întărirea, pentru localnici, a sentimentului de apartenență la o comunitate vie și valoroasă și prin promovarea acestui spațiu ca nod cultural și turistic între cele trei frontiere (România, Republica Moldova, Ucraina).
    Partenerul Oficial al Zilelor Nordului este BCR. Festivalul este organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Darabani și co-finanțat cu sprijinul DJST Botoșani, Bergenbier și Cemacon.
    Mai multe informații pe www.nordul.ro și www.zilelenordului.ro.

    Fotografii de Vasile BÂCU

    Vizualizări: 615 | Adăugat de: goshasuper235224 | Rating: 0.0/0
    Total comentarii : 0
    Prenume *:
    Email *:
    Cod *:
    Copyright MyCorp © 2024
    Creaţi un website gratuit prin uCoz