Vineri, 29.03.2024, 13:29
Principală | Înregistrare | Logare Bine aţi venit Vizitator | RSS
Formularul pentru autentificare
Vkontakte
Мы в Контакте
Calendar
«  Martie 2016  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031
Arhiva materialelor
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 151
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Principală » 2016 » Martie » 18 » Impresii de călătorie
    10:33
    Impresii de călătorie

    Impresii frumoase în urma unei invitaţii, la care am răspuns…

    Pe data de 20 februarie 2016 la Iaşi a avut loc Concursul internaţional de creaţie literară “Veronica Micle”, organizat de Asociaţiunea ASTRA, prin Despărţământul “Mihail Kogălniceanu” Iaşi (preşedinte Areta Moşu).  Din fericire, am avut şi eu ocazia să particip la acest concurs cu traduceri de versuri din limba română în limba ucraineană. A fost o manifestare prin care s-au promovat valorile româneşti, prin care s-a făcut schimb de idei şi experienţe.
    Românii din afara graniţelor ţării au avut posibilitatea nu numai să participe la acest concurs internaţional şi să fie premiaţi, dar şi,  în cadrul unui program bine organizat, să viziteze locurile frumoase ale Iaşului.
    Iaşul este cunoscut în întreaga lume prin numele Sfintei Parascheva, ale cărei moaşte au fost aduse pe vremea domnitorului Vasile Lupu în anul 1641, şi păstrate mult timp la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi. În prezent, ele se păstrează la Catedrala Mitropolitană. Foarte mulţi pelerini aşteaptă ore în şir pentru a ajunge să se închine la moaştele Sfintei, care în popor este numită „mult folositoare”, fiind de mare ajutor creştinilor în diferite trebuinţe. 
    Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” este o biserică ortodoxă, construită de Ştefan cel Mare în perioada 1491-1492 şi reînnoită în anii 1884-1904. Se află în centrul oraşului lângă vechea curte domnească.  Faptul că aici au fost unşi aproape toţi domnii Moldovei, de la Despot-Vodă până la Grigore Alexandru Ghica, biserica a fost numită „Sfântul Nicolae Domnesc”, spre deosebire de alte biserici cu acelaşi nume.
    Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi a fost ctitorită în secolul al XVII-lea de voievodul Gheorghe Duca. A fost şi este înconjurată cu un zid de piatră, fiind un loc  unde se retrăgeau domnitorii şi boierii în caz de pericol, când invadatorii intrau în ţară. Mănăstirea este situată pe un deal înalt, de unde se poate vedea tot oraşul, având o panoramă deosebit de frumoasă.
    Muzeul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost înfiinţat în anul 1916,  ca urmare a cercetărilor arheologice a culturii Cucuteni  prin eforturile profesorului Orest Tafrali. Prima secţie a muzeului este dedicată civilizaţiei Cucuteni. În sala artelor se află vasele pictate în roşu, negru şi alb, având diferite forme. În sala ocupaţiilor este amenajată o locuinţă caracteristică epocii şi sunt expuse diferite arme  şi unelte de muncă. Obiectele de cult de o valoare specială se găsesc în ultima sală din secţiune – sala tezaurului. Cea de a doua secţiune este dedicată relaţiilor academice ieşene la diferite etape istorice şi de criterii tematice diferite. Exponatele reprezentative ale acestei secţiuni sunt steagurile primelor facultăţi, tablouri cu personalităţi, documente oficiale, medalii, fotografii, publicaţii din 1910 până în 2010.
    Ne-am reîntors puţin în copilărie poposind la bojdeuca lui Ion Creangă, care se află-n cartierul Ţicău,  în care a locuit între anii 1872 şi 1889 „sfătosul bunic din Humuleşti”. A trecut pragul acestei case şi prietenul bun a lui Ion Creangă – Mihai Eminescu. Astăzi această căsuţă a devenit un muzeu memorial, pe care sunt curioşi să-l viziteze mulţi călători. 
    În Parcul Copou cu o vârstă de circa 500 de ani se află arborele asociat istoric cu Luceafărul poeziei noastre - Teiul lui Mihai Eminescu, care constituie un tezaur nespus de valoros  pentru oraşul Iaşi. Turiştii şi cei localnici continuă să viziteze acest parc, trecând anume pe la Teiul lui Eminescu, care a devenit un simbol al îndrăgostiţilor şi al iubitorilor de poezie.
    Seara s-a încheiat cu vizionarea unui spectacol  la cel mai vechi Teatru Naţional din România „Vasile Alexandri”, unde s-a jucat  comedia „Tartuffe” de Molliere. Spectacolul a fost o învăţătură pentru toţi, demonstrând că familia este pe primul plan în comparaţie cu prietenii, care nu de fiecare dată sunt adevăraţi şi sinceri.
    Petrecând timpul într-o atmosferă de suflet, ne-am întors acasă cu multe impresii şi emoţii pozitive.

    Ana Onofrei

    Vizualizări: 500 | Adăugat de: goshasuper235224 | Rating: 0.0/0
    Total comentarii : 0
    Prenume *:
    Email *:
    Cod *:
    Copyright MyCorp © 2024
    Creaţi un website gratuit prin uCoz