Ne-au rămas impresii pentru toată viața
Am avut și avem parte în pofida tuturor greutăților și de multe clipe frumoase în această viață. Pentru noi, grupa de pelerini din satul Pătrăuții de Jos, asemenea clipe sunt legate de cele mai multe ori de neuitatele noastre pelerinaje, pe care le organizăm atât la noi în țară, cât și în România. Fiecare loc nou, dar și din cele vizitate mai înainte, ne fac să uităm, fie măcar pentru o zi-două, de problemele și greutățile zilnice.
Am poposit zilele trecute din nou în România, oprindu-ne ca de obicei în prima seară la Sfânta Mănăstire Putna, unul dintre locurile cele mai dorite de fiecare român și creștin din lume. Deși am fost de zeci de ori pe aici, orice pelerinaj este o adevărată sărbătoare de suflet pentru fiecare dintre noi.
A doua zi ne-am îndreptat la o mănăstire pe care n-am mai văzut-o niciodată până atunci. E vorba de Piatra Tăieturii din comuna Panaci, aflată în apropiere de Vatra Dornei. Starețul acestei mănăstiri, părintele Antonie, ne invitase cu vreo doi ani în urmă, când ne-am întâlnit la hramul Bisericii din Cupca, unde fusese invitat de parohul bisericii locale, părintele Vasile Cuciurean.
Aflată la o altitudine de 1700 metri în vârful Călimani din munții Carpați, mănăstirea ne-a încântat chiar de la prima vedere. Două biserici de toată frumusețea, peștera Sfântului Antonie, chiliile, cazarea la hotelul mănăstirii, clădirile auxiliare... și o priveliște încântătoare ce ni s-a deschis în fața ochilor. Peste tot zăpadă albă pe care nici nu ne așteptam să o găsim, deși o vedeam în vârfurile munților ba ici, ba colo. Aceasta a fost prima impresie.
După ce am fost întâmpinați cu multă căldură sufletească, ceea ce ne-a făcut să nu simțim frigul de afară, am fost cazați în niște camere moderne, frumos amenajate și bine încălzite.
Am asistat la slujbele de seară, vecernia, și la cea obișnuită de zi, am plătit slujbe pentru sănătate, dar și pentru cei trecuți în eternitate. Deoarece suntem în perioada Postului Mare, ne-am spovedit seara și ne-am împărtășit a doua zi cu Sfintele Taine. Șoferul nostru a sfințit microbuzul său încă o dată.
Bucatele gustoase de post ne-au fost servite cu multă amabilitate de o soră ce gătește aici. Am primit în dar cărți, acatiste, iconițe...
Părintele stareț Antonie, dar și ceilalți călugări de aici, puțini la număr, ne-au purtat de grijă, fiind foarte bucuroși că am ajuns până la ei. Ne-a povestit totul despre această frumoasă mănăstire, despre felul cum a fost ridicată, cine i-au ajutat (printre altele, biserici, enoriași și preoți de pe la noi). Ne-a impresionat mai ales Drumul Crucii cu 15 opriri, peștera Sfântului Antonie, unde toți cei opt pelerini ne-am închinat și ne-am rugat. Iar în vârful Drumului Crucii am admirat minunatul peisaj ce ne-a fascinat de-a binelea.
Am avut parte de un pelerinaj deosebit. Am promis că o să venim la vara viitoare, când va fi cald afară, din nou pe aceste locuri de basm, binecuvântate de Dumnezeu și de Sfinții Ilie și Antonie, patronii spirituali ai celor două biserici de pe teritoriul mănăstirii. Ne-am simțit cu adevărat minunat în seara și a doua zi, când am poposit aici. Nici nu ne venea să plecăm, parcă toate grijile lumești au rămas departe, iar aici, în vârf de munte, la Piatra Tăieturii, cu acești oameni deosebiți, în mijlocul acestei naturi fermecătoare am găsit o alinare deosebită pentru suflet, o mângâiere aparte, o adevărată sărbătoare spirituală.
Le-am mulțumit frumos pentru extraordinara primire, i-am invitat și noi să ne viziteze mai des, reciproc am promis să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru pace, sănătate și împlinirea dorințelor bune. Să ne ajute Dumnezeu!
Tot în cadrul acestui neuitat pelerinaj am mai vizitat Biserica din comuna Panaci, la care aparține și Mănăstirea Piatra Tăieturii, cât și Mănăstirea Sfântul Nectarie aflată tot în această zonă, la o înălțime de aproape 2000 de metri, în vârful căreia am găsit și drapelul românesc.
Pentru acest deosebit pelerinaj mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat și am ajuns până aici. Sincere mulțumiri aducem vrednicului stareț al Mănăstirii Piatra Tăieturii, pentru primirea acordată, doamnei Eleonora Moldovan, Consul General al României la Cernăuți, pentru acordarea vizelor de plecare în România, cât și domnului Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, pentru că ne susține întotdeauna când organizăm asemenea călătorii spirituale.
Dumnezeu să le ajute tuturor, iar noi să mai putem organiza asemenea pelerinaje de suflet.
Eleonora Schipor
|