Vineri, 26.04.2024, 00:50
Principală | Înregistrare | Logare Bine aţi venit Vizitator | RSS
Formularul pentru autentificare
Vkontakte
Мы в Контакте
Calendar
«  Decembrie 2017  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Arhiva materialelor
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 151
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Principală » 2017 » Decembrie » 1 » Valori spirituale
    11:13
    Valori spirituale

    ICOANA MAICII DOMNULUI FĂCĂTOARE DE MINUNI DE LA CRASNA – OCROTITOAREA ŞI MÂNGÂIETOAREA CREŞTINILOR SE VA AFLA DIN NOU LA HERȚA

    Cu toate că a fost adusă de multe ori aici, creştinii ortodocşi o aşteaptă de fiecare dată ca pe o adevărată ocrotitoare şi mângâietoare de suflete, deoarece au fost foarte multe cazuri de vindecare anume după rugăciunile în faţa ei. Toate aceste mărturisiri se adună la Biserica din centrul orăşelului Crasna, se fixează pe hârtie pentru a fi transmise la cei dornici să afle cât mai multe despre această icoană, cunoscută în Ucraina, România, Moldova, Rusia şi multe ţări din Europa.
    Multe mărturii, după cum ne relatează părintele Nectarie Balan, se referă direct la cazuri reale care au avut loc în raionul nostru și despre care am relatat de multe ori în paginile „Gazetei de Herța”:
    - Eram odată la Sfânta Liturghie, unde a fost adusă şi Icoana de la Crasna. Un sobor mare de preoţi, lume multă în biserica nu prea încăpătoare. Cineva a propus să ieşim afară, deoarece era un timp frumos. Aşa şi am făcut, dar nu ne-am dat seama că am lăsat Icoana în biserică, doar cu o singură persoană alături. În câteva clipe afară a început un vânt năprasnic şi toată lumea a revenit în sfântul lăcaș. Când am venit din nou cu toţii în faţa Icoanei, afară din nou zâmbea soarele. Abia atunci am înţeles ce s-a întâmplat...
    Avem câteva cazuri de vindecare, când medicii au constatat că persoanele respective sunt sănătoase chiar în ajunul unor operaţii planificate din timp în urma unor analize serioase.
    ...Cu lacrimi în ochi părinţii unui tânăr din Crasna au mărturisit că erau pregătiţi să meargă cu fiul la o operaţie complicată, dar înainte de aceasta au venit la Herţa să se închine şi să se roage în faţa Icoanei Maicii Domnului. În ziua operaţiei medicii au constatat că boala a cedat şi pacientul nu mai are nevoie de intervenţie chirurgicală.
    Am primit o mărturie scrisă din partea unui cuplu familial care ani de-a rândul n-a avut copii şi acum se bucură din plin de acest dar ceresc – urmaşii neamului lor.
    În timpul oficierii Tainei Sfântului Maslu a fost adusă o batistă menită să vindece o femeie aflată pe pat de spital, în deznădejde, la Chişinău. De rezultat au rămas uimiţi chiar medicii. Despre aceasta a mărturisit persoana respectivă.
    O fată în vârstă de 21 de ani suferea de hemoragie şi medicii nu puteau să-i ajute cu nimic. Salvarea i-a fost o batistă adusă special la Sfântul Maslu. După ce a lipit-o de locul bolnav scurgerea de sânge a încetat.
    Cel mai proaspăt caz a avut loc anul acesta, când de Ziua Bunei Vestiri în fața icoanei a fost adus un băiețel din satul Bănceni, care nu vorbea încă la vârsta de șase anișori. În momentul când s-a atins de  Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Crasna din gura lui a răsunat cuvântul „mama” și din acea clipă a început a vorbi.
    În Biserica noastră de asemenea avem fragmente din papuceii  Sf. Spiridon. Știm cu toții că el și acum veghează lumea noastră pentru a pune binele la locul său. 
    Pentru confirmare:

    Vasile BÂCU

    ***

    În ziua de marți, 12 decembrie, de ziua Sfântului Spiridon, Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Crasna se va afla la Biserica din Herţa. Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și Bucovinei

    Vizualizări: 1145 | Adăugat de: goshasuper235224 | Rating: 0.0/0
    Total comentarii : 0
    Prenume *:
    Email *:
    Cod *:
    Copyright MyCorp © 2024
    Creaţi un website gratuit prin uCoz