Memoria victimelor Foametei
Orice năpastă, însă, vine pe neprins de veste, căci oamenilor nu le este dat să ştie dinainte ce-i aşteaptă...
 După cum se spune în popor, răul de la cei răi vine.
În anul 7441 de la facerea lumii, sau anul 1933 de la Naşterea lui Hristos, în Ucraina a fost o foamete groaznică. Atunci n-a fost nici război, nici secetă, nici potop. Însă, a fost voinţa rea a unor oameni îndreptată împotriva altora. Nimeni nici până astăzi nu ştie cât popor a fost înmormântat: bătrâni, tineri şi copii. Câţi copii încă nenăscuţi au murit împreună cu mamele lor.
Nici până acum nu putem crede că într-un moment dat au dispărut grânele şi oamenii au rămas fără pâine. În anul 1932 pâinea, slavă Domnului, a rodit.
Fiind în Ucraina în vara anului 1932, scriitorul maghiar Mate Zalka, care în timpul războiului civil a luptat de partea bolşevicilor, a scris în zilnicul său de pe data de 11-13 iunie: „Cu toate că a fost o recoltă normală, Ucraina este cuprinsă de foamete... Aceasta este o tragedie”...
Propaganda oficială îl numea pe Iosif Stalin „Tată al colhoznicilor”. La 7 august 1932, el, Iosif Stalin, cu mâna proprie a scris Legea dragonică pe care contemporanii au numit-o „Legea despre 5 spice”. Această lege prevedea apărarea averii socialiste şi pentru furtul proprietăţii colhoznice era prevăzută pedeapsa prin împuşcare cu confiscarea averii proprii, sau privarea de libertate pe un termen de la 10 ani în sus şi tot cu confiscarea averii proprii.
Conducerea Kaganovici-Molotov au confiscat de la ţărani fondurile interne – produsele alimentare, furajere şi pentru însămânţare. În total, 260,7 mln. puduri de pâine.
Reprezentanţii conducerii locale organizau în sate detaşamente speciale, care insistau ca fiecare sătean să aducă la punctul de colectare a pâinii un sac de grăunţe. În caz de refuz – era lipsit de libertate pe un termen de 10 ani. Aceasta era o jefuire, conştient îndreptată spre nimicirea ţăranilor.
La sfârşitul iernii anului 1933, foametea în Ucraina a cuprins un teritoriu mare. Nădăjduind să se salveze, mii de ţărani plecau la oraş, unde primăvara au fost anulate cartelele pentru pâine. Acolo ei sperau să poată cumpăra ceva de mâncare.
Evenimentele negre din anul 1933 sunt descrise în scrisorile unui diplomat italian la Harkov. El scria: „La piaţă în dimineaţa zilei de 21 mai descărcau morţii, ca o grămadă de fragmente în mlaştina gunoiului omenesc, de-a lungul trotuarului. Total erau aproape 30. În dimineaţa zilei de 31 mai – erau de acum 51”.
Foametea, prin care a trecut poporul ucrainean, s-a răsfrânt cel mai mult asupra copiilor. Ei erau cel mai puţin asiguraţi, nu participau la colectivizare, de aceea nu primeau cele 100-300 grame de pâine.
Din cauza foametei au decedat 12 milioane de oameni, au fost duşi în Siberia, Ural, Cazahstan – 3 milioane (dar aceste date nu sunt precise).
Despre foametea din Ucraina din anii 1932-1933 au scris ziarele „Ceas” din 22.03.1932, «Narodna Syla» din 22.05.1932, „Glasul Bucovinei” din august-decembrie anul 1932, care apăreau pe teritoriul României, la Cernăuţi şi în Basarabia. Scriau despre „Cursul nou al lui Stalin”.
Vor trece anii, zeci de ani, însă tragedia din anul 1933 permanent va nelinişti inimile tuturor oamenilor născuţi până atunci şi născuţi mai târziu. De aceea trăieşte amintirea vie nu numai despre foametea din anii 1921-1923 şi 1932-1933, dar şi despre foametea din anii 1946-1947, când numai în Bucovina au murit aproape 17 mii de bucovineni, aduşi la pierzanie tot prin aceleaşi metode de colectivizare şi îndeplinirea planului de colectare a pâinii către stat ca şi în anii 1932-1933.
Vorbele poetului:
„Să nu spui că foametea n-a fost,
Că n-au murit părinţii şi copiii.
Să nu rosteşti cuvinte fără rost,
Păstrează veşnic amintirea vie”.
Un popor blând, harnic şi cu credinţa în Dumnezeu a fost silit să treacă prin cele mai cumplite chinuri, să fie exterminat în masă.
Viorel GHIBA
|
