În acest sfârşit de Brumar, la 28 noiembrie, colegul şi prietenul nostru Adrian MEDVEDI împlineşte vârsta de haiduc – 30 de ani. Cu această ocazie îi transmitem un braţ de felicitări cordiale, cu urări de tot ce-şi doreşte şi următorul mesaj: Trage-un pic pe dreapta, Adriane, Ţi s-au rotunjit acuma anii, Nu-s chiar mulţi – doar 10 în trei rânduri, Dar să stai măcar puţin pe gânduri Şi să te gândeşti puţin la viaţă Şi la anii iştea – fir de aţă, Că alergi mereu şi zi, şi noapte Să le dovedeşti cumva pe toate, La gazetă şi la editură, (Nici n-ai timp să pui un strop în gură), Toţi te roagă (mai ales soţia), Să mai tragi o mamă de beţie, Însă tu de lucru nu te laşi, Nu ca alţii – "cititori fruntaşi”, Îţi permiţi cu un prieten bun Doar o bere-două de Crăciun. Astăzi, însă, frate, las-o baltă Lumea la "Imperial” te-aşteaptă Şi patronii au tăiat găina (Lilian răspunde de lumină) I-aţi soţia frumuşel de mână, Că-i frumoasă şi e gospodină, Linişteşte-i firea ei grăbită Şi dansaţi în doi o "rio-rită,” Că aveţi cumetri-muzicanţi (Nu-s de cei ce "zic” pe mal de şanţ) Şi adu-ţi aminte într-o doară Că băiatu-ţi vrea o surioară. Să nu crezi c-or fi vremuri mai bune Şi va fi în ţară vreo "minune”. Hai, măi Adi, sus paharul, frate, Doar de bine-n viaţă să ai parte, Fericirea să-ţi inunde casa, Bunăstarea să-ţi ocupe masa, Răutatea să n-o vezi la poartă, Ea să nu te ştie niciodată. Fii doar vesel, optimist cum eşti Pân-la 100 să ne tot zâmbeşti!!!
|