O cupă de şampanie pentru România şi românii de pretutindeni
Ziua Naţională a României, marcată în fiecare an la 1 decembrie, mai înseamnă şi Ziua Naţională a Românilor de Pretutindeni. Cu acest prilej la Cernăuţi, dar şi în celelalte regiuni ale Ucrainei, locuite compact de români, au fost organizate diferite manifestări culturale. Acum câteva zile în localitatea Slatina, cu acordul oficialităţilor locale au fost dezvelite două busturi, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu. Activităţile culturale prilejuite zilei de 1 decembrie au început la Cernăuţi cu depunerea coroanelor şi jerbelor de flori la Monumentul Luceafărului poeziei româneşti Mihai Eminescu din centrul regional, unde au participat membrii corpului diplomatic de la Consulatul General al României la Cernăuţi, împreună cu doamna Consul General Tatiana Popa, reprezentanţi ai autorităţilor regionale de stat, deputaţi în Consiliul Regional, lideri ai asociaţiilor naţional-culturale româneşti, oameni de bună credinţă pentru care ziua de 1 decembrie este cu adevărat o zi de suflet, de sărbătoare. Manifestările au continuat la sediul Consulatului General al României la Cernăuţi, unde gazdele au ţinut să-i felicite pe toţi românii cu prilejul acestei sărbători naţionale. Doamna Consul General a citit chiar mesajul de felicitare al domnului Baconschi, Ministrul de Externe al României. La acea întâlnire s-a discutat despre frumoasele relaţii care există între Ucraina şi România, despre recenta întâlnire de la Kiev a miniştrilor ucrainean şi român de externe, dar şi despre unele proiecte europene, transfrontaliere, care nu fac altceva decât să apropie şi mai mult ţările noastre. Asupra acestor proiecte s-a referit în discursul său, dar şi în mesajul de felicitare din partea şefului Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, Myhailo Papiev, viceguvernatorul regiunii, Mihai Gainiceru. În asemenea zile de sărbătoare e şi firesc că cei prezenţi au servit o cupă de şampanie pentru România, pentru românii de pretutindeni, pentru bunele relaţii care există între ţările noastre, între Ucraina şi România!
Vitalie ZÂGREA Foto Vasile PALADEAN
|