Răni necicatrizate în inimile ostaşilor
În raion a fost marcată cea de-a 23-a aniversare de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan
Marţi, 14 februarie, în incinta Casei raionale de cultură a avut loc omagierea participanţilor la acţiunile militare în Afganistan. În faţa celor prezenţi au vorbit domnii Vasile Ivanescu, prim-locţiitor al şefului ARS Herţa, Ion Ciornei, preşedintele Consiliului Raional, Petru Pavel, preşedintele Organizaţiei raionale a veteranilor războiului din Afganistan. Biblioteca raională a pregătit o expoziţie de cărţi şi materiale despre foştii ostaşi afgani, printre care şi Oleg Andrieş din Movila, Petru Pomârleanu din Târnauca. A fost anunţat un minut de reculegere pentru acei care şi-au pierdut viaţa în acest război. Unui grup de participanţi au fost înmânate diplome de onoare din partea conducerii raionului. Directorul Casei de cultură Herţa, Alexandru Potâtnea, a oferit celor prezenţi un frumos cadou, interpretând un buchet de cântece. Apoi, participanţii la omagiere s-au deplasat la cimitirele din Târnauca, Movila şi Horbova, unde îşi dorm somnul de veci foştii ostaşi, au fost depuse coroane de flori. Amintirea despre acţiunile militare din Afganistan va rămâne veşnic în memoria celor care au trecut prin focul acestui război.
Viorel GHIBA
În imagini: secvenţe de la marcarea a 23 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.
|