Programul transfrontalier îşi continuă desfăşurarea
În cadrul Programului transfrontalier „Bibliotecile – porţi deschise spre cunoaştere” dintre Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava şi Biblioteca regională Universală Ştiinţifică „M. Ivasiuk” Cernăuţi, un grup de bibliotecari din judeţul Suceava, sub conducerea directorului G. Carabuş, şi însoţiţi de doamna Antonina Ivaniţka, directoarea Bibliotecii regionale, au vizitat ţinutul Herţa, în special, Biblioteca raională, unde au luat cunoştinţă de activitatea instituţiei date, fiind organizată o întâlnire cu domnul Ion Ciornei, preşedintele Consiliului Raional, dna Vera Ţârdea, funcţionară la Administraţia Raională de Stat, dna Maria Creţu, specialistă principală la Secţia raională de cultură şi turism, dl Ilie Avasiloaie, conducătorul Organizaţiei raionale obşteşti de pe lângă Administraţia Raională, dna Eugenia Cimborovici-Teodoreanu, conducătoarea Fundaţiei civice raionale „Gheorghe Asachi”, bibliotecarii Sistemului centralizat de biblioteci Herţa. Oaspeţii au mai luat cunoştinţă şi de obiectele istorico-culturale din Herţa, depunând împreună cu conducerea raionului flori la monumentele lui Mihai Eminescu şi Gheorghe Asachi, au vizitat Mănăstirea din Bănceni, rămânând adânc emoţionaţi şi impresionaţi de cele văzute şi de primirea binevoitoare.
Elena MIHAI, directoarea Sistemului centralizat de biblioteci Herţa
|