Moment de rugăciune şi reculegere pentru jertfele tragediei de la Lunca
Duminică, 14 octombrie, când ortodoxia o comemora pe Sfânta Cuvioasa Parascheva de la Iaşi, iar enoriaşii Bisericii din Lunca au sărbătorit hramul sfântului locaş, în această localitate de pe malul Prutului a avut loc şi un moment de reculegere în memoria jertfelor masacrului de la Lunca din februarie 1941, când românii din satele apropiate au încercat să fugă de calvarul bolşevic, dar au fost seceraţi de gloanţele grănicerilor. Despre acel trist eveniment ne aminteşte şi crucea ridicată cu un an în urmă de Societatea regională „Golgota”, din iniţiativa şi cu susţinerea domnului preşedinte Ilie Popescu, venit aici împreună cu domnii Octavian Voronca şi Dumitru Covalciuc, membri ai Conducerii Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, la manifestare fiind prezent şi domnul primar Dumitru Lupu. Serviciul divin a fost oficiat de preoţii Mihail Păduraru, care a fost şi parohul-gazdă, Constantin Apachiţei şi Ioan Bivolaru. Cei prezenţi au avut ocazia să asculte relatări despre unul din cele mai tragice evenimente ale istoriei neamului nostru, să aprindă o lumânare, să rostească o rugăciune pentru mântuirea sufletelor nevinovate.
Vasile BÂCU
OASTEA DOMNULUI
Oastea Domnului ne este Strajă de cumplit război, Zbuciumul de răzbunare Nedreptăţilor dintre noi. Îngerii ne aduc sfaturi Şi pe toţi ne întrunesc, Să iertăm, să ne smerim, Stingând focul diavolesc. Apoi lăcrămăm cu dorul Unui zâmbet neuitat, Când te vezi în bucuria Sfântului curat sălaş. E izvorul nesecat De iubirea cea frăţească Ce dă laude, cântări, Ca în veci să dăinuiască. Oastea Domnului – luptătoare Cu răul de pe pământ Se uneşte-n triumfare Cu acea din Cerul Sfânt. Amin.
Protoiereu mitrofor Mihai PĂDURARU
|