Satul Horbova, din moşi-strămoşi...
Satul Horbova din raionul Herţa este situat într-o zonă deluroasă şi pe şesul Prutului. E un sat românesc cu o istorie bogată, unde totdeauna au vieţuit oameni harnici, mărinimoşi, cu sufletul deschis, modeşti şi care şi-au proslăvit pământul natal prin faptele lor frumoase.
Făcându-mi serviciul la Arhiva Regională de Stat Cernăuţi, adeseori mă gândeam să adun materiale despre istoria satului natal, Horbova, dar acesta s-a dovedit a fi un lucru destul de problematic, deoarece documentele ce oglindesc istoria satelor din ţinutul Herţa a fostului judeţ Dorohoi, sau, cum se mai numea, a „Regatului Vechi”, se găsesc astăzi în România. Şi, totuşi, am sclipuit ceva documente din trecutul strămoşilor noştri, fiind convinsă că ele vor trezi interesul celor tineri şi vor răvăşi în memoria celor mai în vârstă lucruri pe care le-au auzit, probabil, din bătrâni.
După cum ne mărturiseşte un autor anonim, „în partea de miază-noapte a satului, în locul numit „Poiana-naltă”, în fosta pădure Codreni, distrusă de arendaşul de tristă memorie, „Mochi Fişer”, se văd şi astăzi urmele unei cetăţi sau castel”. Din această cetate sau castel, după spusele bătrânilor, s-a luat multă piatră pentru săparea fântânilor de prin împrejurimi. De la această cetate, spre miază-zi şi răsărit, ducând spre satul Horbova, se văd urmele unor şanţuri de apărare sau de comunicare. Tradiţia spune, că această cetate, împreună cu şanţurile sunt de pe vremea unei lupte, care a avut loc între leşi de o parte şi turci cu moldoveni de altă parte.
Într-adevăr, în septembrie 1685, leşii, sub conducerea Marelui Hatman loan Stanislav Iablunovski, au năvălit în Moldova. Intrând în ţară, au ajuns până la Boian pe Prut. Aici turcii au terminat de strâns „Zahareaua” (păsări, oi, miere etc.) şi se pregăteau să o transporte la Kameniţa şi Podolia. Cetatea era ocupată şi stăpânită de ei, iar leşii aveau interesul lor să împiedice acel transport şi să pună mâna pe provizii. Atunci în faţa leşilor a ieşit Suleiman-Paşa Seraschieru Selim Gerei – hanul tătarilor, împreună cu Constantin Vodă Cantemir cu a lui boieri şi slugi, care, luptând vitejeşte, i-au alungat pe leşi.
Deci, pe partea dreaptă a Prutului a fost lupta cea din urmă, din care leşii au ieşit înfrânţi. Dovadă a acestei bătălii este denumirea locului de luptă numit în popor „Balta Roşie” lângă Prut, ca o dovadă a sângelui vărsat acolo.
Astăzi, teritoriul unde se găsesc rămăşiţele acestei cetăţi intră în componenţa satului Ţureni.
Denumirea satului Horbova vine de la un cuvânt slavon „horb” – deal, fiind o aşezare deluroasă. Odată cu tăierea pădurilor, locuitorii au părăsit susul Prutului, unde era satul Sinehău şi s-au mutat spre sud, pe dealurile golite de păduri, făcându-şi case noi, iar aşezarea veche a rămas ca loc cultivabil.
Locuitorii bătrâni povestesc că pe şesul Prutului, pe locul numit „Crucea de piatră” şi mai la apus, unde era un pod, căruia i se zicea „podul Sinehău”, a fost aşezat vechiul sat cu denumirea Sinehău.
În anul 1820 a fost o revărsare mare a Prutului, care a inundat tot satul, casele fiind distruse de curentul apei, mulţi locuitori s-au înecat. Atunci oamenii au părăsit şesul Prutului şi s-au mutat cu traiul mai spre miază-zi, pe locuri mai deluroase, unde şi au înfiinţat satul Horbova.
Moşia Sinehău a aparţinut lui Miron Onciul, fiul lui Onciul Herţa sau aşa zisul Onciul cel Bătrân, care după cariera sa era vătav şi stăpânea trei sate: Herţa, Lehăcenii pe Prut şi Cincăul.
Nu se ştie când a murit feciorul lui Miron Onciul, aprod de Sinehău, dar se ştie, că în anul 1643 el nu mai trăieşte şi copiii lui: Teta, Isac, Coste, Ana şi Marica, împreună cu nepotul lui, Gheorghiţă, împart averea rămasă de la tatăl lor, care era constituită din satul Sinehău şi jumătate din satul Cincău. În luna mai 1753 Vasile Voievod întăreşte împărţeala satului Sinehău în patru părţi între copiii lui Miron: Isac, Coste, Gheorghe şi Marica, iar Teta şi Ana au primit fiecare a patra parte din satul Cincău.
Onciul Herţa a mai avut un fecior pe care îl chema Isac de Sinehău sau Isac Mironenco ot Sinehău, după cum el a fost numit într-un document din anul 1626, aceasta ne dovedeşte, că moşia Sinehău de acum exista. El şi-a mărit averea, cumpărând în anul 1633 a şasea parte din Mogoşeşti pentru 70 de lei bătuţi. Şase ani mai târziu el cumpără trei părţi din satul Molniţa de la Ion Prăjescul, fost ceaşnic. Tot atunci mai cumpără o parte din Molniţa de la Nicoară Dupniţă şi a treia parte din acest sat o cumpără de la Orheianul. În anul 1643 el cumpără de la Ion Ciolpan satul Lucoviţa din ţinutul Cernăuţi, pentru suma de 15 ughi. Când a murit Isac de Sinehău nu se ştie, dar se ştie, că în Mogoşeşti a rămas fiul său, Nacu.
În anul 1830, stăpân al întregii moşii Sinehău devine egumenul mănăstirii Mogoşeşti, Sava Holban, iar prin testamentul său de la 10 septembrie 1833, el dăruieşte această moşie mănăstirii sale. Mai târziu, un nepot de al lui, Grigore Holban, a lichidat acest testament şi devine stăpân pe moşiile Mogoşeşti, Buda Mică şi Sinehău, până la moartea sa în anul 1897. După moartea lui, fiul său Mihai G. Holban stăpâneşte aceste moşii vreo câţiva ani, dar din cauza datoriilor şi a procentelor neachitate, Banca de credit financiar din Bucureşti a scos moşia Sinehău la vânzare prin licitaţie publică şi ea a fost cumpărată de G. Prilogeanu, care a stăpânit până în anul 1940 206 ha din moşia satului, iar restul, în legătură cu reforma agrară, a fost expropriată şi dată în folosinţa sătenilor.
Vorbind de Horbova şi Sinehău, e necesar de amintit şi de satul Bănceni, care acum intră în componenţa comunei Horbova, dar prin sec. XIX se găsea pe moşia Ştreanga şi a primit denumirea sa de la primii locuitori, aşezaţi aici prin anii 1870: Nistor Banciu, Pintilie Banciu ş.a., care au întemeiat satul de astăzi.
Maria GUŢU,
specialist principal la Arhiva Regională de Stat Cernăuţi
Viorel GHIBA
|
