Cugetări eminesciene
„Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturii europene de astăzi. Cu neobosita lui stăruinţă de a ceti, de a studia, de a cunoaşte, el îşi înzestra fără preget memoria cu operele însemnate din literatura antică şi modernă”.
Titu Maiorescu
Pentru românii de pretutindeni ziua de 15 ianuarie are o însemnătate deosebită, pentru că anume la această dată aducem un pios omagiu celui care a fost numit Luceafărul poeziei româneşti. Este o zi plină de mister şi de calde „aduceri aminte”.
Iată, că s-au împlinit 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. El şi-a început calea în lumea miraculoasă a cuvintelor din Ipoteşti, lângă Botoşani unde, copil fiind, colinda văile pline cu flori, admira peisaje nemaipomenite, asculta răsuflarea codrului bătrân, murmurul îmbătător al izvoarelor, iar doinele, frumoasele doine îi erau cântece de leagăn şi-i păzeau somnul dulce. Acestea au fost comorile care l-au însoţit pe Eminescu pe parcursul întregii sale activităţi literare.
Mihai Eminescu este pentru români poet-cetăţean, prozator şi dramaturg, istoric şi pedagog, personalitate de mare valoare pe care a dat-o secolul XIX culturii noastre. El – „omul deplin al culturii române”, cum l-a numit marele filosof Constantin Noica, a fost şi un neobosit publicist, poate cel mai de valoare publicist pe care l-a avut vreodată România. Citind opera domniei sale în acest domeniu, mai ales caietele de creaţie, ne dăm seama că odată cu scurgerea timpului multe cugetări au devenit aforisme şi călăuze în viaţa noastră de toate zilele. Analizându-le şi conducându-ne de ele îl simţim şi pe Eminescu printre noi, el fiind exemplu prin excelenţă al angajării totale a unui poet în destinul poporului, în tradiţiile, bucuriile şi suferinţele acestuia, în luptele pentru dăinuirea lui în istorie.
Vă propunem în continuare, stimaţi cititori, câteva dintre cugetările eminesciene care sunt actuale şi în zilele noastre.
* „Ne mai rămâne o singură clasă pozitivă, pe al cărei spate trăim cu toţii – ţăranul român. Să vedem acum, cum ne silim din răsputeri de a o nimici şi pe aceasta, cum am nimicit pe celelalte, şi împreună cu ea, statul şi naţiunea. Într-o ţară, care nu are export industrial, ţăranul munceşte pentru alţii: sigur şi necontestabil”.
* „Cauza proprie a relelor noastre e lipsa de cultură adevărată”.
* „...nu poate o naţiune să fie pururea condusă de neadevăr, inerţie şi concepţie. Relele reale care bântuie ţara nu au a face cu vederile diferite ale partidelor şi cu oratoria, ci cu munca, echitatea şi adevărul”.
* „Mizeria materială şi morală, risipa banului public, corupţia electorală n-au nimica a face cu principiile de guvernare”.
* „Nici s-a născut omul acela, nici se va naşte vreodată, care să afle un sistem de guvernământ absolut bun, în stare să mulţumească toată lumea”.
* „Dreptul de a munci îl are oricine; e vorba dacă are putinţa de a munci”.
* „A nu iubi nu-i nimica – a nu putea iubi e grozav”.
* „Totul e mărginit – durerea nu”.
* „Cine nu se pricepe la nimic se ocupă de politică”.
* „România trebuie să se împuie stimei Europei prin ordine şi linişte”.
* „Fiecine, şi mare şi mic, datorează un echivalent de muncă societăţii în care trăieşte”.
* „Cine nu e drept nu merită să fie liber”.
Octavian VORONCA,
membru al Prezidiului Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai
Eminescu” din regiunea Cernăuţi
|
