Vânatul, dar şi protecţia animalelor, sunt pentru el o pasiune
 Natura este pentru majoritatea dintre noi spaţiul cel mai potrivit pentru a ne linişti sufletul şi a ne debarasa de trăirile, pe care nu întotdeauna ni le dorim şi peste care nu de fiecare dată reuşim să trecem. Câteva ore petrecute în sânul naturii, în orice anotimp nu ar fi, ne fac să privim viaţa cu alţi ochi, reînvie în noi capacitatea de a găsi mai repede soluţiile pe care le căutam.
Nu este pentru nimeni o taină că natura este gata să-i ofere omului toate frumuseţile sale, dar are nevoie şi de îngrijire, mai ales vieţuitorii pădurilor, care întâmpină cele mai multe dificultăţi pe timp de iarnă. Odată cu sosirea anotimpului rece, mai ales în primele nopţi geroase, când pământul este acoperit de un strat gros de zăpadă, căutarea hrănii pentru locuitorii pădurii devine din ce în ce mai grea. Nici pentru noi, oamenii, nu este uşor să găsim soluţii în vederea ajutorării prietenilor din natură. Atunci când afară este frig, iar vântul viscoleşte zăpada, privim cu admiraţie frumoasa privelişte dinăuntru, de la căldură. Dacă venim de afară, în casă ne aşteaptă ceaiul cald şi o pătură moale. Dar cum procedează şi cum rezistă animalele sălbatice, care trebuie să îndure cele mai cumplite geruri? Fără încălzire, luptă împotriva gerului năprasnic şi lipsa hranei. De-a lungul timpului, acestea s-au adaptat celor mai grele condiţii.
Pentru dl Gheorghe Scripcaru din satul Târnauca, vânatul, dar şi îngrijirea animalelor, sunt o pasiune. Imediat cum vine perioada rece, are curajul nu numai să iasă cu prietenii la vânătoare, ci şi să le aducă de mâncare vieţuitorilor pădurii. Practică vânatul de vreo 16 ani, deci a însuşit toate secretele acestei meserii, care, după cum spuneam, este o adrenalină de nedescris pentru bărbaţii adevăraţi. Totodată, însă, nu uită să pună la locurile numai de el ştiute hrană pentru iepuraşi, căprioare, mistreţi şi alte vieţuitoare ale pădurii.
Vânătoarea ar putea să însemne pentru mulţi iubitori de animale o crimă. Şi totuşi, sunt necesare vânătoarea şi vânătorii. În lumea animalelor, ne place sau nu ne place, se vânează, iar omul, o fi el homo sapiens, dar continuă să aibă nevoie de vânătoare... E drept că vânătoarea a ajuns astăzi la rang de artă, dar trebuie să recunoaştem: prin ea se poate menţine echilibrul agro-silvo-cinegetic. Vânătoarea se transformă într-o activitate care are, probabil, farmecul ei. Vorba poetului: „Vânând, noi petrecem o viaţă ferice,/ Prin farmec de codru în zori o pornim,/ Tiptil stăm la pândă vânat să ne pice,/ Ori cerbul cel ager fugind urmărim”.
Mihai TĂRÂŢANU,
satul Puieni-Regat, raionul Herţa
|
