Reîntâlnire cu sfătosul bunic din Humuleşti
„...Ia am fost şi eu în lumea asta un boţ de ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti...” aşa îşi prezintă „cartea de vizită” sfătosul şi iscusitul povestitor de pe malul Ozanei cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, de pe meleagurile humuleştene, Nică a lui Ştefan a Petrei, care mai târziu avea să ajungă mândria poporului nostru – Ion Creangă.
Viaţa nu l-a răsfăţat, n-a studiat pe la universităţi în străinătate. Niciodată nu a pretins la un renume mondial; nu s-a plâns din cauza greutăţilor cotidiene, însă înţelepciunea sa plină de veselie, har şi vorbe cu tâlc, opera-i de un volum restrâns, măiestrit ţesută într-o haină folclorică, l-au făcut să dăinuie peste secole.
Marele poet, Luceafărul poeziei noastre şi bunul său prieten Mihai Eminescu a descoperit în Creangă un tezaur folcloric, un blând dascăl şi un măiestrit învăţător al plăpândelor mlădiţe ieşene din Valea Plângerii, fiind totdeauna, chiar şi acum, blajin şi plin de ghiduşii, făcându-se mic ca şi discipolii săi.
Citind cu băgare de seamă opera lui Ion Creangă, nu vom găsi în ea nici un citat din volumele literaturii universale. Filele cărţilor lui ne dezvăluie nemărginita bogăţie a caracterului popular şi a lexicului operelor sale, arătându-ne că simplitatea limbii povestitorului nu-i fără meşteşug socotită. Citatele lui Creangă sunt luate din nemărginitul ocean al înţelepciunii folclorice româneşti. Mereu ne pune în uimire tocmai bogăţia limbii, ceea ce determină şi caracterul ei popular.
Chiar însăşi poveştile sale par a fi nişte nuvele din viaţa humuleştenilor, reproduse destul de măiestrit în stil popular şi fantastic uneori. Eroii lui sunt români din ţinutul Târgului Neamţ cu vorbă mucalită, plină de înţelepciune, cu acelaşi port şi obiceiuri specifice moldovenilor din această zonă românească.
Şi dacă n-a fost bogat din punct de vedere material în timpul aflării în mijlocul semenilor săi, trecând în nemurire, a devenit mai bogat ca oricând; el este înconjurat de zecile, de sutele de mii de cititori care-l preţuiesc, îl iubesc şi care învaţă foarte mult de la el.
Eu, personal „m-am întâlnit” cu Ion Creangă încă din fragedă copilărie. M-a făcut cunoscut cu el bunicuţa, povestindu-mi „Capra cu trei iezi”, „Punguţa cu doi bani” sau altă poveste. Au urmat mai târziu şi alte „întâlniri”. Când am început a cunoaşte taina literelor, „vorbeam” mai des cu sfătosul bunic din Humuleşti. De la el am deprins hărnicia, bunătatea sufletească şi modestia prin fata moşneagului, dârzenia şi speranţa într-un sfârşit bun şi optimist prin Harap Alb... Datinile populare ale humuleştenilor sunt şi ale noastre. De la el am deprins tâlcul proverbelor şi zicătorilor, spuselor cu multe înţelesuri de către moş Ion Roată sau de către moş Nichifor Coţarul.
De câte ori deschid opera lui Ion Creangă, recitind-o, găsesc ceva mai nou ce n-am observat mai înainte. Poate şi de aceea criticul român Garabet Ibrăileanu zice că opera lui Creangă e o poveste pentru copiii de la şapte până la zaptezeci de ani...
Ion GHIVIREAC,
satul Hreaţca
|
