Au fost menţionaţi cei mai buni sportivi şi antrenori ai anului 2012
La 28 martie a. c., în Palatul „Tineretul Bucovinei” a avut loc cel de al X-lea program-show „Vedetele estradei – vedetelor sportului”, unde au fost menţionaţi cei mai buni sportivi şi antrenori ai anului 2012. La ceremonie au participat Myhailo Papiev, şeful Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, Myhailo Bauer, directorul Departamentului învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. După cum a menţionat M. Bauer, anul trecut, pentru funcţionarea şcolilor sportive din regiune, au fost alocate 26 mln. grivne. Lidia Sicinicova, Tatiana Dorohova, Natalia Lupu şi Nicolae Labovschi, în componenţa Selecţionatei Ucrainei, au participat la jocurile olimpice de vară de la Londra. Myhailo Papiev a înmânat participanţilor la Olimpiada de a Londra, diplome de onoare şi premii băneşti în sumă de 5 salarii minimale. Ne bucură faptul, că printre cei menţionaţi se află şi Nicolae Labovschi, originar din satul Mogoşeşti. Felicitările noastre!
Viorel GHIBA
|