Un talent nevalorificat
În artă se mai cere ceva, o taină pe care n-o va descoperi nici un profesor... rafinament, farmec, iar aceasta trebuie s-o ai în tine...
(Oghiust Renuar)
Aproape în fiecare zi în drum spre şcoală mă salută o fată îmbrăcată modern,  enigmatică, cu un zâmbet sibilin pe faţă, însă n-a învăţat în şcoala noastră şi îmi era incomod să aflu despre activitatea ei (măcar că ambii părinţi mi-au fost elevi). După maniere am înţeles că este un suflet timid şi revelat, dar frământat de controverse.
Întâlnindu-mă de ocazie cu mama ei, Larisa Gorenciuc, o fire onestă, m-am interesat din curiozitate de preocuparea fiicelor ei, Iustina şi Jozefina. Doamna Larisa mi-a spus cu bucurie că Iustina învaţă la Institutul de cultură din Lugansk, la Facultatea de artă a circului, face acrobatică, echilibristică, jonglerie şi prezentările ei în scenă au fost apreciate pozitiv în ziarul regional din Lugansk, are bursă şi se descurcă singură în viaţă, dar cu Jozefina are probleme, fiindcă ea visa să studieze la Institutul de Artă din Lviv, însă, plata pentru studii este atât de mare, încât părinţii n-au fost în stare să reziste şi Jozefina a intrat la Institutul de Cultură împreună cu sora ei. Dar, peste patru luni, s-a întors acasă şi nu mai era acea tânără visătoare de altă dată, care uneori sta la îndoială ce cale să-şi aleagă în viaţă: a înţeles cu fermitate că vocaţia ei este pictura.
Este o ocupaţie costisitoare, dar părinţii nu i-au pus obstacole. Îi satisfac după posibilităţi solicitările, dar în familie mai cresc doi fecioraşi – Ionel şi Vasilică, care au nevoie de susţinere.
La întrebarea mea de ce n-a plecat la lucru peste hotare, doamna Larisa mi-a spus că în afară de goana febrilă după bani, mai presus e tihna în familie, locul natal, de care au uitat astăzi adepţii comediei umane moderne. Împreună cu soţul Gheorghe se ocupă cu cultivarea legumelor şi prin munca lor cinstită întreţin familia.
Am fost invitată de familia Gorenciuc şi am avut norocul să văd o expoziţie de tablouri aranjată într-o odaie mare. Şi mult m-am mirat că-s pictate de fiica Jozefina. Pictura tablourilor este străbătută de un temperament şi energie deosebită. Toate pasiunile care clocotesc în suflet şi-au găsit o expresie fericită pe pânzele care respiră prospeţime, puritate, căldură şi prezintă fericirea supremă a tinerei pictoriţe. Mi-am făcut concluzia că această creaţie este rodul unui avânt generat de o muncă tenace, iar fantezia o ţine pe pictoriţă într-o lume neştiută de nimeni.
Tablourile „Taina existenţei”, „Visul”, „Nuferii”, „Pălăria magică”, „Taina nopţii”, „Volbura” şi multe altele, clare la prima vedere, solicită o perioadă de adaptare, de acomodare, ele nu se dezvăluie unei percepţii momentane.
Voi încerca să prezint clar şi accesibil părerile personale despre pictura în cauză, însă îmi pare atât de dificil cum aş încerca să descriu culorile stelelor, însă creaţia Jozefinei Gorenciuc merită aprecieri şi provocare.
A absolvit Şcoala profesională de artă nr. 5 din Cernăuţi cu diploma de pictor, avându-i ca profesori pe Gheorghe Tverdohlib şi Valeriu Aksionenko, apoi a lucrat un timp la studioul de design, apoi freelancer. În prezent, însă, îi ajută pe părinţi în gospodărie, dar e gata să suporte orice lipsuri numai să aibă fericita posibilitate de a studia la Academia de Artă din Iaşi ori Bucureşti, unde îşi va putea perfecţiona măiestria de a picta admirabil, de a îmbina cu măiestrie culorile şi a găsi dominanta cromatică, toate fiind indispensabile şi anticipează clipa de inspiraţie, când începe să clocotească magma încinsă a culorilor.
Creaţia Jozefinei a acumulat o energie cromatică, o armonie între elementele componente, centrul de interes fiind evidenţiat printr-un contrast puternic, totul depinde de studiul formelor naturale.
Tânăra pictoriţă încă nu şi-a stabilit genul plastic, de aceea în colecţie predomină motive fito-zoo-antropomorfe. Fondul tablourilor e prealabil verde, iar tonul negru profund se transformă într-un email preţios.
Stilizând, respectă formele naturale şi accentuarea trăsăturilor, ritmul plastic coincide cu ritmul psihic şi fizic – totul e o vibraţie valorică, totul e parvenire spre perfecţiune.
Timp de doi ani a lucrat asupra a două icoane cu mozaică din ceramică, fiind expuse la un vernisaj, apoi i s-a comunicat că au fost dăruite Mănăstirii Sfânta Ana din Vaşcăuţi. Dumnezeu primească-le.
Multe tablouri sunt dăruite rudelor, puţine au fost vândute numai de aceea ca să poată cumpăra pânză şi vopsele pentru alte picturi.
Jozefina dă dovadă de maximă concentrare, zugrăveşte fără greş, vede interiorul planului, situarea formelor în spaţiu, dramatizarea culorilor reci, calde şi cele suplimentare ce prezintă un strălucit exemplu de accentuare a frumosului.
Admirând tablourile (aproximativ 30 la număr) am dat dovadă de înţelegere, ţinând cont de vârsta tânără, că în afară de pictură mai are o vocaţie – poeziile ascunse într-un album, necitite încă de nimeni, dar profund filozofice.
Aşa sunt ei, oamenii de artă: poeţi şi pictori, scriitori şi compozitori...
Am nominalizat o mică parte din talentul pictoriţei din Ostriţa, dar şi aceasta arată cu claritate vastitatea orizontului artistic, importanţa şi valoarea indiscutabilă a creaţiei ei.
Anume asupra acestor tineri talentaţi trebuie să fie îndreptată grija unui guvern luminat. Numai încurajând şi folosind capacităţile lor, poate fi consolidată gloria ţării – ei pot deveni cei care vor însufleţi epoca.
Jozefina e cu adevărat talentată şi n-are frică de obstacole, căci simte în ea puteri pentru a le învinge. Fie ca acest talent să se bucure de un succes cât mai mare.
Elena PURICI,
profesoară-metodistă la ŞM Ostriţa, raionul Herţa
|
