OMAGIEREA LUCRĂTORILOR MEDICALI
Miercuri, 11 iunie, în incinta sălii de festivităţi a noii clădiri a Spitalului raional a avut loc omagierea lucrătorilor medicali. Cuvinte frumoase de felicitare cu ocazia sărbătorii profesionale - Ziua lucrătorilor medicali, au rostit domnii Aurel Ţântari, medicul-şef al Spitalului raional, Gheorghe Pampureac, preşedintele Comitetului sindical al medicilor din raion, oferindu-le unor lucrători medicali foi de laudă, premii băneşti şi flori, dorindu-le succese mari pe tărâmul profesional, bucurii şi realizarea tuturor visurilor. Din partea conducerii raionului au fost prezenţi şi au luat cuvântul domnii Victor Crâşmaru, şeful Administraţiei Raionale de Stat Herţa, şi Ion Ciornei, preşedintele Consiliului Raional, care, de asemenea, au rostit cuvinte calde de felicitare la adresa lucrătorilor medicali, oferindu-le foi de laudă şi flori, dorindu-le succese-n toate, noroc, prosperitate şi bunăstare în familie. Printre oaspeţii de onoare s-a numărat domnul Igor Şkrobaneţ, şeful Departamentului ocrotirii sănătăţii din cadrul Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, care a felicitat lucrătorii medicali din raion, a vorbit despre reforma în sfera medicinii, ceea ce este foarte important pentru dezvoltarea acestei ramuri sociale şi a oferit diplome din partea ARS Cernăuţi şi Consiliului Regional, dar şi din partea Departamentului condus de dumnealui. Nu ne rămâne decât să le dorim succese lucrătorilor medicali în munca lor nobilă şi ca întotdeauna să iasă învingători în lupta cu momentele grele ale vieţii.
Adrian MEDVEDI
|