Sfântul Spiridon ne-a adunat din nou la Biserica din Herţa
Duminică, 18 august, la Biserica Sf. Spiridon din Herţa, a avut loc un serviciu divin oficiat de preotul Nectarie Balan, parohul bisericii locale, străduindu-se ca fiecare enoriaş să găsească clipe de tihnă sufletească în timpul Sfintei Liturghii, oferind creştinilor posibilitatea să-şi potolească setea sufletească la izvorul nesecat al credinţei. Creştini din centrul raional Herţa şi din alte localităţi au fost prezenţi pentru a asculta Sfânta Liturghie îmbogăţindu-şi sufletele cu o predică care lasă lacrimi să curgă pe obrazul fiecăruia. Dar cea mai mare surpriză atât pentru cei prezenţi, dar mai ales pentru Sfântul Lăcaş din Herţa a fost aducerea din România, într-o cutie, a unei pernuţe, care s-a aflat la picioarele Sfintei Parachiva, şi pe care este zugrăvit chipul Sfântului Spiridon, ocrotitorul Bisericii din localitate. Această relicvă a fost adusă din Iaşi de către o bună creştină din Vaslui, doamna Rodica Luca. De asemenea, Bisericii i-au fost donate şi 12 volume de carte despre viaţa sfinţilor. Iar din partea Bisericii Sf. Spiridon din Herţa, părintele Nectarie Balan a donat oaspeţilor din România Icoana "Cina cea de taină”, mulţumindu-le pentru cadoul deosebit care i-a impresionat pe toţi enoriaşii. După serviciul divin, enoriaşii au organizat o masă de pomenire la care au fost invitaţi oaspeţii din România şi toţi cei prezenţi.
Gheorghe MURARU
|