O viaţă în crescendo
Ştiu că merit mai mult,
Dar n-am timp să cer.
(Gr. Vieru)
Citind cartea lui Giovani Boccaccio „Viaţa lui Dante”, m-a surprins obiceiul, potrivit  căruia încă din timpurile imemorabile popoarele îi cinsteau pe cei domni ca pe nişte zei, ridicându-le statui de marmură ori sanctuare, alteori arcuri de triumf sau împodobindu-i cu cununi de lauri.
Dar, cum oare l-ar fi onorat pe Alexandru SAMOILĂ, bucovineanul nostru, om de o calitate excepţională, un dirijor cu un potenţial creativ nelimitat, care-şi continuă la modul triumfal zborul său neîntrerupt spre noi culmi ale artei muzicale?
Este o personalitate marcantă a culturii noastre naţionale şi universale, dirijor al Orchestrelor simfonice din Chişinău, Bucureşti, Ankara, Izmir (Turcia), iar în prezent – dirijor principal şi conducător artistic al Teatrului Naţional Academic de Operă şi Balet din Odesa, şi e recunoscut în lume prin talentul şi măiestria sa în domeniul muzicii, regiei, scenografiei.
Noi, cei de rând, îl cinstim doar prin aplauze sau din când în când cu un buchet de flori, mass-media cu articole şi cu prezenţa în audiovizual.
Din partea Republicii Moldova i s-au acordat titlurile onorifice de Artist Emerit, Artist al Poporului din Moldova, Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii, din partea Federaţiei Ruse – Medalia de aur pentru merite deosebite în arta dirijorală de operă, din partea Japoniei – Medalia de aur a Concursului „Cio-Cio San” şi sperăm că Guvernul Ucrainei, totuşi, va găsi o modalitate eficientă de apreciere al acestui talent autohton pentru contribuţia deosebită în promovarea culturii Statului nostru, fiindcă artistul defineşte modelul cultural al noii ere în care trăim.
Alexandru Samoilă este un vlăstar din familiile de gospodari de frunte din Ostriţa Herţei – Samoilă şi Nicolaevici, care parţial s-au refugiat în 1941 în România, iar rudele rămase şi-au dat tributul în Siberia despersonalizată. Printre cei exilaţi s-au aflat şi tinerii oprimaţi Grigore şi Ştefania – părinţii actualului dirijor, care posedă o reputaţie de o rară inteligenţă muzicală, cu o impunătoare statură intelectuală, cu şarm şi eficienţă ce face ca muzica să cucerească asistenţa oricărei săli de concert, indiferent de locul de pe întreaga planetă.
A rămas aşa cum l-am cunoscut cu aproape 50 de ani în urmă: cu chip spiritualizat de tânăr, de parcă ar fi uitat de trecerea timpului.
Intenţionez să aduc în buchetul publicist despre Maestrul Samoilă câteva crâmpei din forfota vieţii muzicale, având în faţă cartea „În dialog cu dirijorul Alexandru Samoilă” de Aurelian Dănilă, Chişinău, 2011, Combinatul Poligrafic.
Autorul l-a apreciat pentru măiestria muzicală şi dirijorală şi l-a provocat pe Maestru la o discuţie prelungită din care reiese complexitatea personalităţii, anii de formare şi alegerea operelor pentru dirijare şi înscenare. În preambulul cărţii, Maestrul emerit în arte, Laureat al Premiului de Stat, Constantin Rusnac, compozitor, scoate în evidenţă împrejurările care l-au aspirat pe maestrul Aurelian Dănilă, directorul Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău, să se apropie de Om şi de Operă.
Cartea prezintă o sinteză bio şi autobiografică superbă, foarte documentată, în mare amploare împletită cu opera dirijării, la care se adaugă dedicaţii, o bogată iconografie, registrul repertoriului de operă, balete, operete, simfonii, muzică de cameră dirijate de domnul Samoilă, bibliografia, enumerarea ziarelor şi revistelor cu articole despre dirijor şi eşalonează un şir lung de studii şi aprecieri ale unor personalităţi de prim ordin în viaţa muzicală, printre care compozitorul şi academicianul Eugeniu Doga, artiştii poporului din Federaţia Rusă, Irina Arhipova şi Iurie Aleksandrov, profesorii de artă din Bucureşti, Eugenia Moldoveanu şi Viorel Cozma, dirijorul din Turcia, Mehmet Euguven, directorul general al Teatrului Mariinski din Sanct-Petersburg, Valeriu Gherghiev şi alţii, care au consemnat minuţios în întâlniri şi convorbiri evenimente ce însumă o adevărată filozofie a vieţii în care se împleteşte armonios profilul unei personalităţi excepţionale, cum este Maestrul Samoilă.
A avut noroc să conlucreze şi cu alte personalităţi excepţionale – artiştii Ioan Paulencu, Boris Raisov, Maria Bieşu, Mihail Munteanu, Gheorghe Mustea, Elena Obrazţova, cu poeţii Grigore Vieru, Arcadie Suceveanu şi alţii.
De mic copil visa să devină muzicant şi a avut noroc să fie observat de primul său învăţător, un pedagog talentat, domnul Aurel Nicolaevici, care l-a antrenat în orchestra şcolii din Ostriţa, apoi a căminului cultural, iar mai târziu a fost inclus în Orchestra de instrumente populare a raionului Herţa, condusă de Porfir Nistrean. A urmat Şcoala de muzică din Cernăuţi, unde a fost apreciat numai cu note foarte bune şi fiind încă elev, prin concurs de vreo 30 de muzicieni a cucerit dreptul de a dirija Orchestra Filarmonicii din Cernăuţi pe Piaţa Teatrală la jubileul de 50 de ani ai comsomolului, unde tânărul dirijor a fost aplaudat furtunos. Se pare că acest eveniment a fost acel imbold de a-şi urma studiile superioare, după terminarea cărora a avut o ascensiune fulgerătoare, mai întâi ca dirijor de orchestră populară, apoi în calitate de dirijor de orchestre simfonice.
Studiile muzicale le-a căpătat la Conservatorul de Stat în numele lui N. Rimski-Korsakov din Sanct-Petersburg, avându-i ca profesori pe vestiţii muzicieni Vladimir Stoller şi Arvid Ianson, apoi a studiat arta dirijorală în Conservatorul de Stat din Ural în numele lui Modest Musorgskii, în clasa profesorului Mark Paverman.
În timpul studiului la Conservatorul din Sanct-Petersburg s-a căsătorit cu gingaşa şi frumoasa rusoaică Valentina, pianistă, care i-a adus pe lume două violoniste talentate – Tatiana şi Ana, care au studiat la Conservatorul din Bruxelles în clasa vioristului Igor Oistrah, iar la Moscova – la profesoara, Artista poporului, Irina Arhipova.
Şi dacă astăzi Alexandru Samoilă prezintă o stea din galaxia simfoniei, suntem convinşi că aceasta se datorează şi celei pe care a dorit-o cu ardoare s-o numească cu dulcele nume de soţie, superba şi răbdătoarea Valentina. Toate bucuriile îi vin de la ea şi suferinţele lui se îndreaptă totdeauna spre ea pentru a-şi afla alinare. Iar ea s-a asociat şi identificat complet şi fără întrerupere cu existenţa şi interesele dirijorului, cu munca, grijile şi cariera, ajutându-l cu sfatul ei, susţinându-l cu încurajări, reînsufleţindu-l cu entuziasmul său, cu neînchipuita risipă de atenţie, de prevederi, de înţelegere şi dulci cuvinte, cu ingenioase şi necurmate strădanii, dar mai mult decât atât a renunţat adesea la ea însuşi, abdicând de la cea ce face parte în mod legitim imperativ din natura sa pentru a duce mai bine întreaga povară a maestrului din care a făcut bogăţia şi luxul familiei Samoilă.
Între anii 1981-2003, Alexandru Samoilă a fost dirijor-prim şi conducător artistic la Opera Naţională din Moldova, colaborând cu Orchestra Naţională din Rusia, cu marea Orchestră Simfonică în numele lui P. Ceaikovski din Sanct-Petersburg, cu New Philharmonic Tokyo (Japonia), cu Orchestra Radioului din Bucureşti. Pe parcurs a dirijat şi la Kiev, Minsk, Celeabinsk, Ufa, Ekaterinburg, În fiecare an participă la Festivalul de Operă „Irina Arhipova vă propune”, a fondat Festivalul din Chişinău „Vă invită Maria Bieşu”, care zilele trecute a avut un succes formidabil.
Palmaresul său cuprinde peste 600 de înscenări de operă şi balet pe scenele din Anglia, Spania, Italia, Portugalia, Irlanda, Scoţia, Islanda, Japonia, Ungaria, Bulgaria, Turcia, România.
După un succes incandescent şi de o mare exaltare pasionată a operei „Aida” de Jusepe Verdi la Londra în 1996, maestrul este angajat în fiecare an să dirijeze în Roual Albert Hall din Londra, Irlanda, Scoţia operele „Norma” de Bellini, „Nabukko” şi „Traviata” de Jusepe Verdi, „Carmen” de J. Bise, „Tosca”, „Bohemia”, „Madame Butterfly”, „Turandot” de J. Puccini, şi altele.
Profesând la Teatrul de Operă din Izmir (Turcia), în colaborare cu Teatrele din Istambul, Ankara, Antalia, a înscenat „Electra” de Straus, „Nimfa” de A Dvorjak, „Evghenii Oneghin” de P. Ceaikovski, „Makbet”, „Otello”, „Trubadur”, „Rigoletto” de J. Verdi ş. a.
Îşi sporeşte prestigiul prin participarea la Festivalul Internaţional de Operă „Aspendos”, unde dirijează operele „Medeea” de L. Kerubini, „Lucia di Lammermoor” de Doniţetti, „Nabukko” şi „Aida” de J. Verdi, „Carmen” de J. Bise, „Paiaţele” de P. Leoncavallo. O rezonanţă în viaţa muzicală a avut loc la Istambul, când, la omagierea a 200 ani ai Creştinismului, Maestrul Samoilă a dirijat oratoria lui F. Mendelson „Paulus”, susţinută de patru coruri, solişti şi orchestrare dublată.
Orchestra, pentru Alexandru Samoilă, este un miracol de mecanică, iar dumnealui cu perseverenţă jonglează cu bagheta pentru a face opera iubită şi primită de publicul care are posibilitatea să asculte sub forma cea mai minunată capodoperele muzicii universale, imprimând întregii măiestrii un tact ascendent, un crescendo care cumulează cu fericirea de a fi înţeles de colegi şi subalterni, reprezentând un realism sfâşietor, în măsură să mişte cele mai profunde fibre ale sensibilităţii umane, o încredere inexplicabilă din partea administraţiilor diferitor teatre.
Prin anii 80 am avut fericirea să asist la un mini-concert al Maestrului Samoilă în incinta Teatrului „Olga Kobyleanska” din Cernăuţi, apoi l-am urmărit la televiziune cu ocazia diferitor festivităţi şi, ascultând acea muzică feerică, am încercat să înţeleg expresivitatea ei, care te face să iubeşti, să suferi, să nu fii disperat, să vibreze în toată existenţa ta armonii necunoscute până atunci şi prin ele să atingi valorile universalităţii. Sălile de concerte convoacă o atmosferă cu neputinţă de redat. Emoţii, modest reţinute, izbucnesc din plin. Unii spectatori se ridică palizi de admiraţie, aplaudând frenetic, provocând explozii de bucurie, în timp ce ochii dirijorului scânteietori sub magnificele plete sure emană o energie a unei realităţi ce continuu fascinează orchestra şi publicul. Iar mâinile asemenea aripilor unui înger extind magia muzicii spre alte lumi.
Cât de simplu şi de frumos! După cum a spus Clod Dabussy, muzica a fost creată pentru a exprima inexprimabilul, însă puţini înţeleg calvarul dirijorului pentru care câţiva microni înseamnă diferenţa între curat şi fals. Dar, Maestrul cu adevărat dăruit vocaţiei, prin gesturi fulgerătoare despărţite prin intervale de timp infinitezimale, prin frazare, pauze, intensitate, vibraţie, viteze oferă clipe alese celor din jur, pentru că ars longa vita brevis. (Arta e veşnică, dar viaţa e scurtă).
În una din convorbirile telefonice am aflat că nu demult a fost conducătorul unui Festival Internaţional la Odesa, sub genericul „Primăvara sfântă” şi „Pajura de foc”, susţinut de maeştrii Gheorghe Covtun, Stanislav Zaiţev, Victor Racu, Iurie Vasiucenco. Apoi a participat la festivalurile de operă de la Moscova, Kazani, iar zilele trecute la Chişinău. Când lucra asupra muzicii pentru „Imnul satului Ostriţa” i-a venit un dor arzător de satul îmbrăcat cu abundenţă de verdeaţă şi livezi, de florile care râd galeş lângă casa părintească, de mama Ştefania, care „îl înţelege”, dar tot mereu îl aşteaptă să vină măcar „pe o săptămână”.
Cineva i-a reproşat cum că un patriot stă în ţara lui şi o slujeşte cu puterea talentului, iar eu susţin ideea că numai umblând prin lume îţi dai seama că a fi patriot nu înseamnă să te închizi în anumite graniţe, ci tocmai invers, prin activităţi remarcabile să te decizi spre alte culturi, tradiţii, obiceiuri. Astfel nu pierzi energii, ci te reîncarci împărtăşind valori, dar nu risipind. Aşa înţelege situaţia şi Maestrul Samoilă, care este aşteptat şi la Cernăuţi.
Remarcăm că Alexandru Samoilă este un artist incontestabil, un erou, un cavaler al riscului, un ales al lui Dumnezeu, un exponent tutelar al neamului nostru, ce contribuie efectiv la elucidarea unor concepte asupra operelor universale, ocultându-le complexivitatea şi atingând cote de măiestrie desăvârşită care se va imprima în eternitate prin izbânda transmisă pe note muzicale.
Mi se pare firesc, dar în clipele când aştern aceste rânduri, Orchestra Simfonică sub bagheta Maestrului Samoilă produce o explozie de sunete, care răspândindu-se ne fac nu numai fericiţi, dar şi mai bogaţi spiritual şi mai buni.
Elena PURICI,
profesoară-metodistă la ŞM Ostriţa, raionul Herţa
|
