Oaspeţi din Rădăuţi, vizitând nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa
Ieri, un grup de turişti, reprezentând filiala Rădăuţi a Asociaţiei Naţionale a cadrelor militare în rezervă şi retragere din România, cadre didactice, au efectuat o vizită în regiunea Cernăuţi. Dl Constantin Nica, coordonatorul grupului, de la bun început şi-a condus colegii la sediul Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, unde a avut loc o întâlnire de suflet. Excursia a continuat cu un tur de oraş la Catedrala Înălţarea Sfântului Duh, Casa lui Aron Pumnul, Universitatea, Cimitirul vechi din Cernăuţi. Punctul final al excursiei a fost în raionul nostru, la Mănăstirea Înălţarea Domnului din Bănceni, unde rădăuţenii au fost primiţi creştineşte, având şi dumnealor ocazie să iniţieze un gest de caritate. În imagine: grupul din Rădăuţi, înainte de a vizita Mănăstirea Înălţarea Domnului din Bănceni.
Vasile BÂCU
|