O candelă aprinsă pentru Ilie GAVANOS
Sufletul bun şi generos al unui om de o probitate profesională remarcabilă s-a ridicat la Ceruri. Omul de creaţie Ilie GAVANOS a plecat dintre noi, pentru a pleda în continuare în faţa Tronului Justiţiei Divine. Nutrim speranţa că Bunul şi Înduratul Dumnezeu îi va asculta doleanţele şi-l va răsplăti pentru vrednicia vieţii sale pământeşti. Prin activitatea sa el rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă, pentru generozitatea lui.
A fost şi va fi pentru cei care l-au cunoscut o pildă vie, un exemplu de profesionalism, seriozitate, demnitate şi curaj.
Când se stinge o flacără, o aprinzi din nou, când se stinge o viaţă, o deplângi mereu.
Adresăm familiei îndoliate un gând creştinesc de mângâiere.
Societatea pentru Cultură Românească
„Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi
|