Conferinţa de dare de seamă a Societăţii „Golgota”
Zilele trecute, la sediul Societăţii pentru Cultură Românească „M. Eminescu” din Cernăuţi a avut loc conferinţa de dare de seamă a Societăţii publice „Golgota”. Lucrările ei au fost deschise de dl preşedinte Ilie Popescu. Domnia sa a făcut o succintă trecere în revistă a activităţii timp de un an de zile, în special s-a referit la crucile comemorative ridicate în câteva localităţi româneşti din regiunea Cernăuţi, la renovarea unor monumente în memoria victimelor staliniste. De asemenea, s-a referit la conferinţele, simpozioanele, adunările pe tematica celor deportaţi la care a participat în România, cât şi la comunicările pe care le-a ţinut în cadrul lucrărilor acestor conferinţe.
Personal am vorbit despre cărţile publicate pe tematica suferinţelor românilor nord-bucovineni. Domnul Ilie Popescu a scos de sub tipar două cărţi despre activitatea Societăţii „Golgota”. O carte conţine multe imagini color şi materiale interesante, alta este dedicată suferinţelor tuturor pătrăucenilor sub regimul totalitar sovietic. Această carte a fost prezentată la sărbătoarea consacrată celor 600 de ani de la prima atestare documentară a satului Pătrăuţii de Jos. Cea de-a treia carte pe tematica respectivă aparţine surorii mai mari a domnului Ilie, Aurora Opaiţ, care descrie pe scurt suferinţele prin care a trecut venind din Kazahstan până la Pătrăuţii de Jos. La cele trei cărţi apărute mi-am adus şi eu personal contribuţia, în calitate de redactor şi corector.
Vorbitorii, rând pe rând, s-au referit la importanţa activităţii Societăţii „Golgota” atât pentru bucovineni, în general, cât şi pentru tânăra generaţie. Prezenţi au fost oaspeţi din Botoşani (România) – domnii Paul Mircea Iordache şi Iuliu Laurian Popovici, domnul Ministru Consilier Ionel Ivan de la Consulatul General al României la Cernăuţi, preşedinţii Societăţii pentru Cultură Românească „M. Eminescu”, dl Vasile Bâcu, şi Societăţii medicale „Isidor Bodea”, dl Ion Broască, membri ai Prezidiului Societăţii „Golgota”, ziarişti, studenţi, activişti de vază, fotoreporteri.
Au mai luat cuvântul domnii Dumitru Covalciuc, Octavian Voronca, Petru Grior, Nicolae Bodnariuc, Vasile Carlaşciuc şi alţii.
Doamna Ala Grosu, vicepreşedinta Societăţii „Golgota”, a pregătit două studente de la Liceul pedagogic din Cernăuţi, care au citit versuri pe tematica deportărilor şi represiilor staliniste.
Domnul Gheorghe Puiu a interpretat un cântec în memoria fostului dirijor al Corului „Dragoş Vodă”, Mihai Sainciuc. În memoria lui, cât şi a tuturor celor care au murit pe meleaguri străine în lagăre, deportaţi, judecaţi fără vină, dar şi a celor de pe Maidanul din Kiev, în zona OAT, am păstrat un moment de reculegere.
Toţi cei prezenţi au dat o apreciere pozitivă muncii depuse de neostenitul savant bucovinean Ilie Popescu în calitatea sa de preşedinte al Societăţii regionale „Golgota” şi i-au dorit succese în continuare.
Eleonora SCHIPOR,
vicepreşedinta Societăţii regionale „Golgota”
Fotografii de Nicolae HAUCĂ
|