Participant la noaptea neagră de la Lunca

Noaptea de 6 spre 7 februarie 1941 va rămâne pe veci în amintirea românilor din ținut. Amintiri amare de la Lunca, despre trecerea frontierei de către românii din localitățile Mahala, Ostrița, Horecea Urbană, Ceahor...

Mai jos, propunem cititorilor noștri câteva crâmpeie din viața fostului participant la noaptea neagră de la Lunca, David PURICI, care a trecut de câțiva ani în lumea celor drepți.
Domnul David nu s-a plâns pe destin, a avut grijă mereu de familie, și-a educat cei doi copii în spiritul echității. „Unde în familie este concordie, acolo domnește liniștea și pacea”,  spunea domnul David când era în viață.
E originar din satul Mahala, raionul Noua Suliță. Părinții Nicolae și Domnica au fost gospodari vestiți pe acele timpuri. Au crescut doi copii: David și Costică. Viața decurgea după legile ei, dar odată cu sosirea sovieticilor, totul s-a schimbat brusc. Povara era atât de grea, încât răbdarea devenea insuportabilă.
La moment, singura scăpare din iadul comunist era fuga peste graniță, la frații de sânge, unde era libertatea și fericirea, la sânul Patriei-mame. Dar, frontiera devenise simbolul tragic al morții. Or, sovieticii o întăriseră, făcând-o aproape inviolabilă: cu puncte de foc permanente, cazemate, cuiburi de mitralieră, câteva rânduri de gard cu sârmă ghimpată, câini dresați și puzderie de grăniceri din trupele NKVD, nu în ultimul rând - o mare mulțime de agenți secreți care împânziseră satele noastre românești. Erau „cozi de topor” și în rândurile românilor noștri.
Astfel, în luna februarie 1941, în Mahala s-a închegat o grupă mare de oameni, în majoritate tineri în vârstă de 18-20 de ani din satele vecine, circa 400 de persoane. Menționăm faptul că printre ei se aflau patru femei şi doi minori în vârstă de 14 ani: David Purici și Gheorghe Mândrescu.
Acum e greu de spus cine a fost inițiatorul acțiunii, cine și cum dirija această masă de oameni pentru a asigura trecerea cât de cât sigură a frontierei.
Trecerea a fost stabilită pentru noaptea de 6 spre 7 februarie 1941 în satul Lunca. S-au adunat pe malul Prutului, lângă Ciurlic (la mori) – își amintea domnul David, în preajma satului Coteni (Ostrița-Mahala), actualul raion Noua Suliță. Au mers toată noaptea pe gheața Prutului, până au ajuns la Lunca. În liniștea apăsătoare a nopții se auzeau doar undele Prutului pe porțiunile neferecate de gheață.
Zăpada mare îi înghițea până la brâu, făcându-i să piardă ultimele forțe. Liniștea din jur s-a dovedit a fi atât de amăgitoare, încât toți au crezut că au trecut deja în România. De odată, ca la comandă, răbufni un prelung „ura-a-a!”. Era licărul de bucurie al celor care credeau că au ajuns limanul râvnit.
...Și tot în acele clipe s-au dezlănțuit forțele negre ale iadului. Țăcănit de mitraliere, explozii de grenade, lătrat de câini, gemetele celor răniți și... petele de sânge care se transformau în bălți pe zăpada dintre gardurile de sârmă ghimpată, ce aduseră înstrăinarea și tragedia.
Din primele focuri au fost secerați circa 200 de persoane, 46 – au trecut frontiera, 42 de persoane au fost prinși la Lunca și Tărăsăuți. Măcelul a durat până dimineața.
A doua zi, din localitățile învecinate au fost mobilizați bărbați și puși să sape gropi. De pe câmpul de masacru au fost adunate cadavrele și aruncate în gropile comune. Cei răniți au fost străpunși cu baionetele sau omorâți cu lopețile. 170 de persoane își dorm pe veci sufletul în satul Mahala.
Lângă sârma ghimpată a fost prins de grăniceri David și tatăl Nicolae, alte persoane. I-au ținut închiși la pichetul de grăniceri din Lunca două zile și două nopți. Apoi au fost duși pe jos la gara din Noua Suliță, apoi la închisoarea NKVD-ului din Cernăuți. Au fost supuși unor torturi fără seamăn, 7 persoane au fost judecate de către „troică” la moarte, ca trădători de Patrie, printre care și tatăl Nicolae. David, fiind minor, a fost dus la Lviv (într-un lagăr de copii vagabonzi).
În luna iunie 1941 s-a întors la baștină. A muncit la calea ferată, din 1944 - în gospodăria sătească. A fost în repetate rânduri căutat de „sovietici”, dar a scăpat ca prin minune de deportările staliniste.
În februarie 1946 se stabilește cu traiul la Ostrița, se căsătorește. A lucrat în gospodăria sătească zeci de ani, a fost primar, s-a aflat la alte posturi de conducere.
În anul 1987 s-a pensionat. Dar masacrul de la Lunca i-a rămas în memorie până la moarte. Dumnezeu să-l ierte!
Vorbele regretatului poet şi academician Grigore Bostan: „Ai venit, Ioane, până aice/ Horele și graiul să-ți aduni?/ Te-au ajuns cartușe venetice/ Până la os și sânge de străbuni”.

Viorel GHIBA

În imagine: Crucea de la Lunca, ridicată în memoria celor căzuți în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941.