Herţenii - în ospeţie la Zlatna. Momente de neuitat
Zlatna – localitate cu o istorie ce a trecut peste veacuri, ajungând până în prezent. O istorie care te face să te cutremuri în momentul când o auzi şi care îţi lasă un sentiment de mândrie şi regret în acelaşi timp. Localitatea nestematelor, argintului şi aurului din Munţii Apuseni ai Patriei noastre istorice, care de-a lungul timpurilor a fost invadată de cotropitori.
Ne bucurăm nespus că am avut ocazia de a vizita această localitate. Am aflat despre oamenii care şi-au iubit neamul şi au luptat cu dârzenie pentru el, oameni care au suferit, dar n-au dat înapoi, apărându-şi limba şi Ţara Românească.
Îi mulţumim domnului primar Silviu Ponoran, domnului viceprimar Nicolae Clonţa pentru ospitalitate, pentru că ne-au primit şi ne-au făcut să ne simţim ca acasă la noi. Ne bucurăm că am avut prilejul de a vizita atâtea obiective (Mănăstirea „Crişan”, mănăstirea „Buna Vestire” (Negraia), cimitirul din Ţebea, Muzeul Aurului de la Brad, Cetatea Unirii din Alba Iulia ş.a.).
Mulţumim doamnei Melania Forosigan, ce ne-a impresionat cu momente din istoria Zlatnei şi tuturor care au participat la organizarea acestor zile de neuitat pentru noi.
Şi nu în ultimul rând doamnei Areta Moşu, care ne-a însoţit cu cel mai mare drag pe tot parcursul aflării noastre la Zlatna, în cadrul Taberei „Acasă la noi”, ediţia a XIX-a.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă dea sănătate şi răbdare în toate câte faceţi pentru noi, românii din afara graniţelor.
Irina ACHIRI,
profesoară la Școala de muzică, Herţa;
Conducătorul corului „Osana”
Biserica Sf. Spiridon
Fotografii de Nicolae HAUCĂ
|