Regele care nu şi-a trădat conştiinţa

La data de 24 august se vor împlini 150 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai marcante personalități din istoria Statului Român. Celui care, aflându-se la conducere, a reușit să realizeze visul de secole al neamului românesc de a trăi într-un stat unic care să cuprindă toate zonele locuite de români.
Bineînțeles că este vorba despre Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, mai bine cunoscut ca Regele României Ferdinand I.
A fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al fiicei regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei, Antonia. Deoarece Carol I nu avea copii, succesiunea i-a revenit lui. Prin „pactul de familie” din 18 mai 1881 - patronat de însuşi împăratul Germaniei, Wilhelm I, şeful familiei de Hohenzollern, Ferdinand, a fost confirmat ca moştenitor al tronului României.
În 1884, principele Ferdinand a venit pentru câteva luni în România, după care şi-a continuat studiile la liceul din Düsseldolf, apoi la Universitatea din Lipsca şi la Scoala Superioară de Stiințe Politice şi Economice din Tübingen. Simultan, a urmat şi cursuri de limba, literatura şi istoria românilor cu profesorul numit Păun.
La 19 aprilie/1 mai 1889, principele Ferdinand, moştenitorul Coroanei, s-a stabilit în România. El a luat cuvântul în Senat, la 9/21 mai, exprimându-şi dorința de a studia „în toate amănuntele sale” mecanismul politic al țării pe care urma s-o conducă.
Sub atenta supraveghere a regelui Carol I, Ferdinand a primit în continuare lecții de limba romănă, de istoria şi geografia României, a fost pus în contact cu realitatea diversă a țării. In acelaşi timp, şi-a urmat pregătirea militară, participând efectiv la programul de instrucție şi la manevre. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent - la general de corp de armată, precum şi toate funcțiile – de la comandant de pluton - la comandant de corp de armată şi de inspector general de armată.
La 28 septembrie 1914, regele Carol I a murit. Principele moştenitor Ferdinand, aflat în Parlament pentru a depune jurământul în calitate de rege al României avea să declare că va fi „un bun român” şi că nu se va opune intereselor naţionale româneşti. Principele Ferdinand a devenit rege într-o perioadă tensionată, generată de confruntarea între tabăra filoantantistă şi cea germanofilă, în problema intrării României în Primul Război Mondial.
Opinia publică românească se întreba cum îşi va manifesta noul rege datoria sa de „bun român”. Se cerea regelui Ferdinand să ridice spada împotriva ţării şi a familiei sale. „Am simţit – spunea regele – o mare mâhnire, căci am înţeles de ce avea să mă îndepărteze acea cale pentru totdeauna de familia mea, de amicii mei de odinioară, de amintirile din copilărie. A fost în mine o luptă a conştiinţei şi a inimii. Conştiinţa a învins”. Ca urmare, în cadrul istoricului Consiliu de Coroană ţinut la Palatul Cotroceni în ziua de 14 august 1916, s-a luat hotărârea ieşirii României din starea de neutralitate şi participarea la război alături de Antantă (Marea Britanie, Franţa şi Rusia), pentru împlinirea unităţii naţionale a românilor. A doua zi, 15 august 1916, tot la Palatul Cotroceni, regele Ferdinand împreună cu membrii guvernului au semnat „Proclamaţia către ţară”, prin care se afirma idealul naţional – unirea Transilvaniei şi Bucovinei.
Regele Ferdinand s-a convins de necesitatea imperioasă a războiului pentru întregirea neamului, sacrificiul pe care el l-a făcut, aducându-i recunoştinţa contemporanilor săi şi numele de „Ferdinand Întregitorul” sau „Ferdinand cel Loial”.
Regele Ferdinand I a fost „Întregitorul de ţară”, sub sceptrul căruia s-a realizat Marea Unire din 1918 – cel mai important act din istoria poporului român, primul rege al tuturor românilor, a fost omul reformei agrare şi al celei electorale, precum şi al acţiunilor vizând consolidarea statului naţional unitar român. În 1914 când a urcat pe tron, România avea 7,7 milioane de locuitori şi 137.000 km, pentru ca în 1927, la moartea sa, ţara să numere 17 milioane de locuitori şi 295.049 km. Realizarea unităţii statale din 1918 a impus adoptarea unei noi Constituţii care să reflecte noile realităţi economico-sociale, politice, etnice şi instituţionale. Consolidarea unităţii naţionale reclama dotarea României cu o nouă Constituţie propusă de guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu şi votată de Parlament la 28 martie 1923. Noua Constituţie a preluat integral sau parţial circa 60% din textele Constituţiei din 1866 şi reformele votate la Iaşi în 1917. Constituţia din martie 1923 a avut un rol important în consolidarea statului naţional unitar român, a independenţei şi suveranităţii sale, definind mai precis trăsăturile şi conţinutul regimului politic din România, fiind o lege fundamentală considerată printre cele mai avansate din Europa interbelică. Ea a dus la manifestarea liberă a tuturor cetăţenilor, grupărilor şi formaţiunilor politice şi accesul la viaţa politică pentru categorii sociale foarte largi. În cei 13 ani de domnie a regelui Ferdinand I, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile: cultural, politic, economic.
În perioada de domnire a acestui rege o dezvoltare substanţială a avut-o și Ținutul Herța. Țăranii de aici au fost împroprietăriţi cu loturi de pământ. Orașul Herța a devenit un centru comercial cunoscut în întreaga țară, iar numărul populației lui depășea de patru ori numărul actual. Au fost deschise noi școli, cămine culturale, spitale etc.
Regele Ferdinand I al României ar putea fi un exemplu și pentru conducătorii actuali. El a fost acela care întotdeauna a pus interesele statului mai presus decât cele proprii. A știut să-și formeze echipe din oameni corecți, cinstiți și chibzuiți, a realizat reforme și a dus o politică eficientă atât pe plan intern, cât și extern.

Alexandru Platonov, 
licenţiat în istorie