„Motiv de toamnă” – 

Recent, la Editura „Misto” din Cernăuți a văzut lumina tiparului cartea de versuri „Motiv de toamnă”, autor domnul Vasile Bâcu, poet, ziarist, activist obștesc.
În această carte autorul a selectat din propria creație de pe parcursul ultimelor trei decenii, începând de la primele încercări, continuând cu lirica din perioada adolescenței și tinereții, ca să încheie cu texte mai recente constând, mai ales, în epigrame.
Câteva poezii ale autorului au fost puse pe note de către compozitorii herțeni Dumitru Ignat și Ilie Crâșmaru.
Cele 92 de pagini cuprind trei capitole: „Caiet ostășesc”, „Motiv de toamnă” și „Epigrame”. La capitolul „Caiet ostășesc”, autorul ne vine cu câteva cântece „În gară”, „Clipa despărțirii” (muzică Dumitru Ignat). Reținem, de asemenea, poeziile „Să mă aștepți”, „Acorduri de toamnă”, „Tristețe” etc. În acest capitol autorul așterne pe hârtie versuri din perioada  serviciului militar în orașul Berdicev.
Al doilea capitol începe cu poezia „Satul meu” (cu ocazia aniversării a 585 de ani de la prima atestare documentară). Totuși, consider că cele mai reușite versuri sunt „Ochii mamei” (muzică Dumitru Ignat), „Fântâna Albă” (muzică Ilie Crâșmaru).
Poezia „Trenul morții” (în memoria celor deportați), a fost publicată într-un șir de ziare românești din regiune.
În timpul lansării acestei cărți la Herța, majoritatea celor prezenți au dat o înaltă apreciere acestei poezii: 
„Trenul ce gonea spre răsărit,
Încărcat cu tragice destine,
Nu era un tren obișnuit,
El gonea pe oase, nu pe șine.”
Reținem poeziile „Primei învățătoare”, „Bucovinei”, „Rugă”, „Poetul și Bucovina” etc.
Al treilea capitol e cu „Epigrame”, pentru și despre prieteni. Întâlnim un șir de epigrame dedicate prietenilor și cunoscuților: „Performanță”, „Autodiagnostic”, „Monologul stâlpului lipit cu afișe electorale”, „Moment prielnic”, „Scriitorul și Internetul”. Desigur, la capitolul „Epigrame”, autorul ar fi fost bine să fi venit cu mai multe epigrame dedicate prietenilor, sau să scoată o cărțulie numai de epigrame.
...Ancorat, ca jurnalist și lider al românității în mult încercata noastră Bucovină, în cotidianul cel mai solicitat, în care știe să rămână solidar cu destinul neamului, Vasile Bâcu își păstrează aripile întinse către absolutul poeziei, susținând prin aceasta idealuri existențiale în care ne recunoaștem și care dau valoare universului său liric – sunt cuvintele spuse de scriitorul Ioan Răducea din Iași, România, în cuvânt înainte.
E o carte binevenită la cititori și prima a domnului Vasile Bâcu. Îi dorim să ne vină pe viitor cu noi cărți. Într-un ceas bun!

Viorel GHIBA

 – motiv de poezie

Nu știm, toamnei sau poeziei, precum și cărui sens al omonimului motiv din titlul volumului de versuri „Motiv de toamnă” de Vasile Bâcu, îi aparține primordialitatea: toamnei ca motiv (cauză, inspirație) a poeziei, sau poeziei ca formă de oglindire prin cuvânt al motivului (temei) pictural tomnatic, care, de fapt, depășește cu mult spațiul temporal al acestui anotimp? Întrebările e bine să rămână retorice, având valoarea de a spori taina poeziei, îndemnând spre lectură. Iar în urma lecturii, poezia cu același titlu, „Motiv de toamnă” în care se pune accentul pe o întâmplare de „peste noapte”, ce a dus la metamorfoze, („veșnic îndrăgostitul nuc/ a început să freamăte/ împovărat de griji; salcia și-a împletit crengile în cosițe,/ frunze galbene au început/ un dans feeric”) explică starea eului poetic, care, la rândul său, este, de asemenea, metamorfozat, și-și descoperă starea fugitiv: ”am aruncat privirea/ în oglinda apei,/ de unde mă privea un tânăr/ atins ușor de taina nopții/ ce trecuse”. Semnificația toamnei din titlu, împletită cu imaginea tainei nopții din penultimul vers, înclină spre o toamnă a vieții, când lumea și lucrurile din jur sunt privite și înțelese altfel, pentru că e altul și cel care le privește. Astfel, plasată în mijlocul volumului, poezia cu titlul identic, precum și întreg ciclul cu același nume, reprezintă miezul volumului, ce se suprapune prezentului rece din toamnă și noapte. Din acest centru se poate reveni la trecut, răsfoind filele „Caietului ostășesc”, (ce alcătuiește  primul grupaj de versuri) sau se poate porni spre viitor, doar  cu condiția purificării prin epigrame (ciclul Epigrame constituind partea a treia a volumului). Sinteză a celor trei aspecte temporale, ce stau la baza structurală a cărții, este și poezia „Timp prezent”, unde descrierea prezentului e cu mult mai dură decât în motivul de toamnă, iar viitorul pare indescifrabil: „Trecutul – un vis de copil,/ viitorul / plin de orice,/ numai nu de speranță./ Ajuns la timpul prezent,/ simt lovituri de berbec/ în zidul cetății eterne, unde se află omenia în stare de asediu...”
Dincolo de meditațiile filozofice, versurile lui Vasile Bâcu, mai ales cele din partea întâi, reprezintă un elogiu adus iubirii, rezistente în timp. Dragostea ca necesitate a vieții și fericirii (”Suntem în doi ca stânga și dreapta,/ Dacă nu-i una – alta tânjește,”), învinge agoniile prezentului și promite speranțe viitorului.

Elena APETRI