Manifestări jubiliare la Târnauca
E sfârşit de octombrie, rodul muncii unui an e deja în hambare şi în multe din satele noastre, după cum e primit din moşi-strămoşi, încep hramurile. Iar odată cu ele – diverse manifestări culturale, sărbătorirea unor date importante din istoria comunităţilor, unele din ele devenind tradiţie, ca, de exemplu, la Târnauca, unde au fost marcate aniversările a 426 de ani de la prima atestare documentară a satului şi 200 de ani ai Bisericii Sfântul Dumitru din localitate.Miercuri, 26 octombrie, de Ziua Sfântului Dumitru, serviciul divin de sărbătoare a fost oficiat de un sobor de şapte preoţi, veniţi la invitaţia părintelui Dumitru Balan, parohul sfântului lăcaş.
Iar în după amiaza zilei de ieri, 27 octombrie, cu începutul la orele 14.00, Casa de cultură i-a adunat pe târnăuceni la momentul festi
...
Detalii... »